Începem Noul An cu rugămintea să fie blînd, să ni-i cruțe pe cei dragi și să ne provoace cum știe el mai bine! La mulți ani cu lumină-n priviri (și muzică bună-n urechi) și încredere că va fi mai bine!
Pe plan muzical, 2025 se anunță promițător. Nu știm dacă va fi la fel de generos ca 2023 sau 2024, însă avem certitudinea că nu ne vom plictisi.
Avem pop, avem rock, avem country, avem heavy-metal, avem punk. Mai vreți? Clasicii dau startul în stil mare! Vă reamintesc că Ringo Starr, dragul de el, la cei 84 de ani ai săi, revine chiar la început de An cu un album neobișnuit, un album country. “Look Up”, o colaborare strînsă cu producătorul american T Bone Burnett, se lansează pe 10 ianuarie și însumează 11 piese, toate interpretate alături de nume fresh din industrie: Lucius, Larkin Poe, Alison Krauss sau Billy Strings.
Tot în prima lună din Noul An sărbătorim 50 de ani de la lansarea controversatului “Blood On The Tracks” al lui Dylan, iar cu această ocazie, în Oklahoma, acasă la Bob, se organizează o “adunare cinstită”. Adică un super concert care va fi difuzat live pe 24 ianuarie, pe toate rețelele de streaming.
2025 se anunță un an Dylanesque, asta și datorită lansării oficiale a “A Complete Unknown”, un film biografic cu Timothee Chalament în rolul lui Bob Dylan, despre care se vehiculează că va face furori.
La Grammy-urile din februarie, “the battle of the bands” pentru cel mai bun album rock se va da între Black Crowes, Green Day, Pearl Jam, veteranii de la Rolling Stones și Jack White. Iar cînd vă spuneam că muzica Beatleșilor este atemporală, iată că aceștia se regăsesc din nou în lista nominalizaților pentru “cîntecul anului” sau “cel mai bun moment rock”.
În lista viitoarelor lansări muzicale, amintesc un material mult așteptat de public. “Parasomnia”, cel de-al șaisprezecelea album al prog-rockerilor americani de la Dreamtheater, se va lansa la 7 februarie, într-o formulă care ne-a lipsit: Mike Portnoy la tobe (proaspăt revenit în trupă după o absență de ani buni), John Petrucci la chitară, James LaBrie la voce, John Myung la chitară bas și Jordan Rudess la clape. În plus, trupa s-a angrenat într-un turneu aniversar, care sărbătorește 40 de ani de existență și care-i va readuce în România, la finalul lunii iulie, la festivalul (bestialul!) ARTMania de la Sibiu.
2025 vine și cu un turneu neașteptat al fraților Gallagher, după 15 ani de … ei știu ce. Important e că au îmbătrînit și le-a venit mintea la cap. Turneul Oasis Live 25 va ajunge în Europa, SUA, Canada și Mexic.
În pop-ul actual, Lana Del Rey face ordine și revine în primăvară cu un nou disc, “The Right Person Will Stay”, dar și cu un turneu european.
Să vă mai spun că circulă zvonuri despre Sir Paul McCartney, Blondie și U2, despre care se spune că vor reveni anul acesta în forță, cu muzică nou-nouță? Nu ne rămîne decît să așteptăm cuminți, cu urechile pregătite (și cu buzunarele, de ce nu?!). În orice caz, sper că n-ați uitat să vă bucurați de muzică. Ne reauzim curînd la Discuri de Top!
Alexandra Cuza