Finalul de an îndeamnă mai întotdeauna la concluzii, în timp ce începutul celui nou predispune la optimism, visare și calcule adesea fanteziste. Anul încheiat a fost indiscutabil unul bun, chiar neașteptat de bun, după ce Naționala a încăput, în sfîrșit, pe mîinile (de fapt, pe mintea!) antrenorului cel mai performant și longeviv la nivel înalt din întreaga istorie a fotbalului nostru, Mircea Lucescu, chiar în momentul în care nu mai credeam că acest miracol s-ar mai putea produce.
Detașat și relaxat, conștient de propria-i valoare, Mircea Lucescu are și un alt tip de dialog cu presa (deci cu noi, suporterii, pentru că presa sportivă pe noi ne slujește), iar la nivelul relațiilor din interiorul reprezentativei n-am idee ce vrăji știe să facă încît fotbaliști care păreau dezafectați au început să joace cum n-au făcut-o vreodată. Ca o consecință directă a evoluției lor, echipe importante din Europa au început să se intereseze de unii dintre ei (cei din Italia – Man și cei doi Marin, apoi de Ianis Hagi ori de Drăgușin, care s-a înfipt ca titular la Tottenham, ceea ce e senzațional), iar asta nu poate decît să ne bucure în perspectiva preliminariilor Campionatului Mondial, care ocupă întregul an competițional. Cred că șansa deja adjudecată, de a prinde barajul pe baza Ligii Națiunilor, le poate aduce alor noștri liniștea psihică de a aborda preliminariile C.M. în postura de favoriți, întrucît Austria nu e vreo mare forță, Bosnia nu mai înseamnă nimic, iar cu amărîtele alealalte se pune doar problema golaverajului. Anul e decisiv, dar decizia e în mîinile noastre. Hai România, hai tricolori!
