Performanțele Colegiului Silvic ”Bucovina” din Cîmpulung Moldovenesc sînt cunoscute și recunoscute dincolo de granițele județului. Colegiul a devenit subiectul unui documentar care va fi prezentat în premieră pe 25 noiembrie. Cum a ajuns colegiul în atenția România Unfolds a explicat directoarea Alina Cuciurean: ”E vorba de o echipă care ne-a ales pentru că ne-a urmărit un an și jumătate. Totul a plecat de la o distincție primită de școală în 2020: <Directorul anului pentru Antreprenoriat> și, cumva, celor de la Romania Unfolds le-am atras un pic atenția. Se va lansa un documentar despre școala noastră. Cei de la Romania Unfolds au lansat deja trei episoade: <Orașe și comunități sustenabile>, <Reducerea inegalității sociale. Producție și consum responsabile> și urmează <Educație de calitate>, unde intrăm doar noi, ca și școală. Au venit și au filmat la noi două săptămîni, au luat practic pulsul. Și mi-a scris doamna cu care corespondez în permanență că este cel mai reușit documentar al lor de cînd se ocupă cu așa ceva”.