Jupân de Pardon

Cu ocazia inaugurării centrului cultural de la Moara, primarul PNL, Eduard Dziminschi, a organizat o paranghelie electorală de toată frumusețea. Însă, invitații săi nu au fost colegii de la PNL, ci doamnele și domnii de la PSD. Sîngele apă nu se face, nu? În primăvara anului 2019, la Dumbrăveni, la un miting electoral al PSD, cineva din public a făcut un comentariu negativ în gura mare în timp ce pe scenă ”evolua” președintele de-atunci al PSD, Liviu Dragnea, iar cel care l-a ”ajutat” să iasă din sală pe comentator a fost primarul PSD al comunei Moara, Eduard Dziminschi. Care primar a trădat ulterior PSD-ul și a candidat din partea PNL. Pe 9 iunie 2024, domnul Dziminschi a candidat tot din partea PNL, dar fiindcă nu a fost reales președintele PNL, Gheorghe Flutur, în funcția de președinte al Consiliului Județean și fiindcă știe care este trendul politic, acesta s-a întors la PSD. Numai cu ”arme”, nu și cu ”bagaje”, pentru că dacă s-ar înscrie în PSD ar pierde mandatul de primar. Crezînd că datul în stambă de la inaugurarea centrului cultural nu a fost suficient, peste cîteva zile domnul Dziminschi a postat un mesaj pe Facebook în care le cere oamenilor să voteze cu PSD. Ca să fie clar.