”Perele” din coșul Consiliului Județean, mult mai numeroase decît ”merele” din coșul Primăriei Suceava

Județul Suceava se dezvoltă! Săptămâna trecută, pe 24 octombrie, s-a împlinit un an de când am preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Suceava. A fost un an plin de provocări, într-un context economic dificil, cu multe constrângeri bugetare și limitări administrative. Dar, cu toate astea, vin astăzi în fața dumneavoastră cu fapte. Cu rezultate”. Și urmează trecerea în revistă a principalelor realizări ale administrației județene în fruntea căreia se află liderul Organizației Județene Suceava a PSD, Gheorghe Șoldan. Asta pe pagina de Facebook a Consiliului Județean. Pe grupul de presă al administrației județene, Biroul de Presă al instituției a trimis un document cu nu mai puțin de 81 de pagini ”colorat” cu fotografii în care se vorbește despre ceea ce a făcut administrația județeană în primul an de mandat al domnului Șoldan și despre proiectele importante aflate în derulare și cu termen destul de apropiat de finalizare.

La finalul bilanțului condensat de pe Facebook, urmează cîteva bătăi cu cărămida în pieptul de aramă al domnului Șoldan: ”Am demonstrat încă din primul an că, alături de echipa mea și de colegii din Consiliul Județean Suceava, putem obține performanță și putem accelera ritmul de dezvoltare al județului nostru. Suntem obligați să avem rezultate, pentru că prea mulți ani la rând am bătut pasul pe loc. Suceava are de recuperat decalajele create în ultimul deceniu față de multe alte județe ale țării.

Trebuie să ne modernizăm rețeaua rutieră, aeroportul, Spitalul Clinic și să dezvoltăm fiecare comunitate din județ, pentru că, așa cum spuneam și acum un an, doar așa putem vorbi despre o dezvoltare unitară a județului. Da, știu, mai sunt multe de făcut și multe probleme rămase nerezolvate. Muncim să găsim soluții la toate și, evident, resursele financiare, mai ales în actualul context economic. Vă asigur însă că am aceeași determinare ca în prima zi de mandat și că îmi doresc ca în următorul an să avem și mai multe realizări. Pentru județ. Pentru oameni. Doamne ajută!”. Lacrimă.

Prea se împăunează Gheorghe Șoldan, prea se laudă inclusiv cu proiecte începute de fosta administrație PNL și exagerează atunci cînd spune că ”prea mulți ani la rând am bătut pasul pe loc”? Se poate spune și așa, însă trebuie apreciat faptul că administrația județeană a prezentat publicului larg raportul de activitate după un an de la instalarea în funcție a noii echipe de conducere. Veți spune că acest lucru reprezintă un gest de normalitate, însă aceste gesturi nu sînt tocmai foarte dese.

De pildă, la un an de la preluarea conducerii Primăriei Suceava, primarul PSD al Sucevei și cîntărețul său în strună, viceprimarul PSD, nu au făcut același lucru. Primarul ar fi spus că domnia sa va prezenta un bilanț al activității la finalul anului 2025. Trebuia să fie primarul mai cu moț, dar poate că la baza acestei decizii stă și speranța că în cîteva săptămîni se vor mai face lucruri, iar bilanțul va fi și mai bogat, unul cu mai multe bănci, becuri și coșuri de gunoi montate. În același timp, dacă Primăria ar fi prezentat acum bilanțul s-ar fi putut face o comparație cu cel al Consiliului Județean. Nu prea poți compara merele cu perele, dar le poți număra. Or, cele 81 de ”pere” ale Consiliului Județean, ar fi depășit net ”merele” adunate în coșul Primăriei. Ca să nu mai spunem că foarte important este și cum arată ”fructele”.