Pentru cei care spun că nu s-a făcut nimic în țara asta

În cadrul intervențiilor din timpul și după inundațiile catastrofale care au lovit localități din județele Suceava și Neamț au fost salvate 205 persoane. 120 au fost salvate pe cale aeriană – prima misiune realizată la această scară, utilizând cinci elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație al MAI. Alte 85 de persoane au fost evacuate pe cale terestră. Totodată, mai multe animale au fost salvate de echipele mobilizate.

Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, locotenent-colonelul Alin Găleată, a mai informat că în perioada 27 – 30 iulie au fost desfășurate 525 de misiuni de intervenție – 401 în județul Suceava și 124 în județul Neamț, pentru salvarea persoanelor și înlăturarea efectelor inundațiilor. Au fost transmise 14 mesaje RO-ALERT și șase mesaje prin sistemul CRAWL-TVR pentru informarea și protecția populației.

În județul Suceava au fost afectate peste 470 de gospodării, iar autoritățile au intervenit pentru evacuarea preventivă a 890 de persoane din județul Neamț.

În total, peste 400 de pompieri, 150 de utilaje, printre care motopompe de mare capacitate, bărci pneumatice, microbuze, autocamioane și automacarale, au fost dislocate în zonele afectate.

Echipajele au fost sprijinite de forțe din cadrul Jandarmeriei, Poliției, Salvamont, Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, Direcțiilor Silvice și numeroși voluntari.

Pe parcursul zilei de 30 iulie, în județul Suceava au acționat 297 de pompieri și 98 de utilaje, iar în județul Neamț 103 pompieri și 15 utilaje, alături de peste 330 de voluntari.

În comunicatul ISU ”Bucovina” Suceava s-a subliniat că gestionarea evenimentului a demonstrat eficiența sistemului integrat de management al situațiilor de urgență, care a funcționat prin coordonarea permanentă a tuturor structurilor implicate.

Prin activarea grupelor operative și a Centrelor Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției, toate acțiunile au fost derulate în regim interoperabil, asigurînd un răspuns rapid și eficient în sprijinul comunităților afectate.

Anterior, într-o intervenție telefonică la Radio Top, în contextul discuției despre dotările de care dispun salvatorii și despre creșterea capacității de intervenție a acestora, domnul Găleată declara: ”A crescut foarte mult și vital, aș putea spune, vital, pentru că ați observat că erau oameni care, efectiv, nu puteau fi salvați decît pe cale aeriană. Probabil că și astăzi vom continua aceste misiuni și ne bucurăm să avem sprijinul acestor elicoptere care sînt disponibile și uite că ne ajută foarte mult. Și atunci, fiind atît pe partea terestră, cît și pe partea aeriană, putem să avem o misiune mult mai eficientă. Evident, incomparabil cu anii despre care vorbeam – 2006, 2008, 2009, 2010”.

Oare cîți oameni nu ar fi putut salvați dacă inundațiile de o violență extremă care au lovit orașul Broșteni, în principal, ar fi avut loc în 2006, în 2008, în 2009 sau în 2010? Oare cîți oameni ar fi murit dacă forțele de intervenție nu ar fi fost echipate, antrenate și dotate ca în ziua de astăzi? Acestea sînt două întrebări la care ar putea să caute răspunsul cei care repetă în orice împrejurare că nimic nu-i bun în țara asta și că nu s-a făcut nimic în țara asta.