Jupân de Salon

În timpul vizitei de săptămîna trecută efectuată în județul Suceava, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a ajuns și în comuna Baia, condusă de primărița Maria Tomescu. Aici a fost inaugurată prima creșă din mediul rural din județul Suceava, fiind cea de-a 68 creșă construită la nivel național prin programul guvernamental „Sfînta Ana”. La inaugurarea creșei cu 40 de locuri au fost prezenți zeci de copii, părinți și reprezentanți ai administrației locale și județene. Doamna Tomescu a declarat: ”Este cel mai frumos proiect pe care îl avem pînă acum, cu toate că am investit constant în infrastructura educațională. Aici, copiii noștri vor crește frumos, pentru că asta ne dorim. A fost un vis, dar împreună cu echipa din primărie am ajuns să finalizăm acest proiect”. La cît de dezvoltată este comuna și la cît de bine arată, nu este de mirare că la Baia s-a construit și o creșă. Condițiile de viață existente în comuna Baia nu le găsești în multe localități cu statut de oraș.