Colegiul Național ”Petru Rareș” nu înseamnă numai chimie, fizică, biologie, engleză, germană, română și istorie. Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava nu înseamnă numai elevi care obțin rezultate foarte bune la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, și care cîștigă premii și mențiuni la olimpiadele naționale și la alte concursuri. Acest colegiu, printre cele mai bune din județ, înseamnă și elevi cu talente în domeniul artei. Una dintre dovezile în acest sens a fost oferită săptămîna trecută, atunci cînd colegiul sucevean a organizat cea de-a II-a ediție Jazz Day, cu ocazia Zilei Internaționale a Jazz-ului. Pe lîngă dialogul cu artiștii Berti Barbera, artist originar din Suceava, și Adalbert Jimmy Cserkesz, care a avut loc în aula școlii și pe lîngă concertul susținut de cei doi la Teatrul Municipal ”Matei Vișniec”, unde pe scenă a urcat și eleva Antonia Mazăre, de la ”Petru”, a fost și ”Jazz pe șevalet”. 39 de desene care mai de care mai inspirate și mai atrăgătoare realizate de elevi ai școlii, începînd cu elevi de clasa a V-a, coordonați de profesoara Isabela Tabarcea”, au fost expuse la ”Petru” și la ”Matei Vișniec”. Unora le place matematica, fizica, germana și istoria, dar și desenul. Și poate și jazz-ul.






