România are nevoie de alte schele

Daniel Apostol, expert în politici publice, prim-vicepreședinte ASPES, director general al Federației Patronale a Energiei și director editorial al publicației Economistul, a vorbit despre ideile din articolul său publicat pe profit.ro, intitulat ”Anul în care dăm jos schelele”. Despre dependența economiei românești de fondurile europene, consum și împrumuturi, și despre nevoia de a găsi soluții pentru menținerea economiei pe linia de plutire cînd unele dintre ”proptele” vor dispărea:

”Am făcut o metaforă acolo. Schele sau proptele. Pe schele și proptele a stat economia românească până acum. Pe de o parte, fondurile europene și mai ales PNRR-ul. Pe de altă parte, economia bazată pe consum, pe consumul populației, o altă proptea, o altă schelă. Și o datorie publică încă într-un registru acceptabil. Sînt trei elemente de siguranță care, pentru o economie fragilă, au reușit să o țină în picioare. Problema este că în 2027 o parte din aceste proptele, din aceste schele care țin construcția economică vor dispărea.

Va dispărea volumul masiv de bani europeni din PNRR. Va trebui să facem tot posibilul să accesăm fonduri europene prin alte programe, pentru că fondurile europene au avut un aport semnificativ în disponibilul de bani al statului. Apoi, consumul este inhibat de măsurile anti-criză, de măsurile reformiste, să zicem, luate în ultimul an și de nivelul ridicat al TVA-ului.

Or, dacă economia românească s-a bizuit pe un consum sporit, ar trebui să încercăm cumva să dezinhibăm acest consum pentru anul care vine. Dar nu l-aș face singular, ar trebui în același timp să fie, odată cu dezinhibarea consumului, cu relansarea consumului, ar trebui să fie mai ales relansată cheltuiala de capital, adică investițiile, pentru că investițiile sînt bani care produc bani și care aduc valoare adăugată pe termen mediu și pe termen lung.

Cu privire la datorie publică, știm bine că aici avem riscul supra-îndatorării statului la costuri din ce în ce mai mari. Va ține foarte mult de modul în care va arăta macroeconomia, ca să reușim să ne plătim datoriile și să împrumutăm în continuare banii de care avem nevoie, pentru că avem nevoie să împrumutăm bani, dar la costuri mai mici, să spunem acceptabile.

(Deci, trebuie făcut în așa fel încît să rămînă economia în picioare fără aceste proptele). Exact, și cred că pînă la urmă acesta este și un examen de maturitate. Ar trebui să ne învățăm să ne ținem economia în picioare apelînd la schele de siguranță, nu de urgență, la schele de siguranță firești pentru orice economie”.