Jupân de Salon

Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava, companie aflată în subordinea Consiliului Județean Suceava, a făcut o foarte bună achiziție, care permite aterizarea și decolarea avioanelor și atunci cînd este cod galben de ceață. Examenul a fost dat în dimineața zilei de 21 octombrie și a fost trecut. Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, a anunțat în ziua respectivă că activitatea s-a desfășurat normal ”datorită celui mai performant sistem de aterizare instrumentală (ILS CAT III) și a sistemului de balizaj, pe care le-am instalat la aeroport. În trecut, în asemenea condiții, ar fi fost haos pe aeroport și mii de pasageri puși pe drumuri. În această dimineață, însă, pasagerii curselor de București, Bruxelles, Londra, Roma și Milano au ajuns la Suceava sau au plecat spre destinațiile lor în siguranță și la timp”. Domnul Șoldan a ținut, totuși, să sublinieze: ”Asta nu înseamnă că nu vor mai exista niciodată întîrzieri sau anulări. Se întîmplă pe orice aeroport din lume. Dar riscul ca vremea nefavorabilă să blocheze operațiunile la Suceava s-a redus foarte mult”.