Știrea că președintele Nicușor Dan a fost huiduit la Focșani și Iași de o parte a participanților la manifestările organizate de autoritățile locale, cu prilejul sărbătoririi Zilei Unirii, nu cred că a mirat pe nimeni. De cînd austeritatea a tăiat cu brutalitate porțiile generoase de ciolan cu fasole, sarmale și vin fiert, oferite cu mărinimie electorală, participanții nemulțumiți de prestațiile politicienilor își exercită dreptul la opinie prin huiduieli garnisite cu îndemnuri ireproductibile în mass-media. Aici, efectiv nu pot spune nimic, libertatea de asociere și expresie, de a protesta împotriva a ceva ce nu ne e pe plac este un pilon al democrației autentice, al acelei legendare societăți vestice, mistică, cvasiutopică, unde se găseau din belșug blugi și hulitele banane, după care tînjeam cu toții înainte de 1989.
Și eu, începînd cu sfîrșitul anului 1990, cînd au fost o serie de proteste de amploare ale studenților, nemulțumiți de faptul ca tot foștii comuniști conduc România, am participat la adunări de protest, marșuri, mitinguri, am ținut pancarte și cartoane, chiar lîngă capul premierului covrigar, în sala de plen a Camerei Deputaților. De aceea, privind retrospectiv, nu pot fi deranjat niciodată de faptul că un grup de oameni are o opinie și dorește să o expună public. Însă, transformarea protestului și totodată a adunării publice într-o hazna a mîrlăniei și grobianismului este cu totul altceva.
Făcînd o paranteză, îmi amintesc zîmbind că am ținut în plen, în semn de protest, înainte de Crăciunul anului 2023, o cutie de cadouri inscripționată cu sloganul: „De Crăciun PNL și PSD vă măresc taxele”. Ajunși la Putere, la un an distanță de acest moment, USR a votat acum cot la cot cu PNL și PSD pentru noile biruri. Știu, există argumentele din punctajul politic de partid, deficit generat de fosta Putere, scoaterea căruței din noroi, sîntem obligați să facem acest compromis pentru binele poporului, pentru viitorul copiilor noștri, bla bla…, dar, oricum aș lua-o, nu am putut să îmi amputez simțul ridicolului într-atît de mult încît să nu văd comicul caragialesc al situației. Scuipatul unde ai pupat și invers, este, vrem să recunoaștem sau nu, una dintre primele lecții din abecedarul politicianului.
Revenind, ”ad literam”, la oile mitingiste, huiduielile pe durata Imnului și a rugăciunilor soborului de preoți nu au fost doar o confirmare a unui grad precar de inteligență și judecată a celor care pretind că sînt patrioți, dar nu înțeleg ce înseamnă solemnitatea intonării Imnului Național, ci sînt și o încălcare a legii. Una dintre legile pentru care am votat în legislatura trecută a fost legea 12/2024, trecută prin plenul Camerei Deputaților în Decembrie 2023, care are următorul articol unic:„Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Încălcarea interdicţiei prevăzute la art. 1 alin. 3 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei de către agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Române şi ai Jandarmeriei Române…”.
Ei, bine, puteți ghici acum cum au votat cei care se înfășoară în drapel cînd huiduie Imnul? Da, în corpore, patrioții antiunioniști ai AUR, inclusiv faliții noștri bucovineni, au fost singurii care au votat pentru respingerea proiectului de lege. Asta ca să știm pe ce picior dansăm. Ca și casele de 35.000 de euro, patriotismul pentru ei este doar marketing electoral și colectare de date în vederea completării în fals a listelor de semnături pentru candidatură. Cînd știi că la mitingurile electorale aduci cu autobuzele huiduitori plătiți, atunci normal că o asemenea lege deranjează, mai ales că amenzile vor trebui plătite tot din fondurile de partid. E dificil să explici gloatei aghezmuite, hrănite și miluite să respecte Imnul, odată ce au fost asmuțiți împotriva cuiva. Așa că, vestea că Jandarmeria a împărțit amenzi de cîteva zeci de mii de lei și că lucrează la identificarea celor care s-au crezut pe stadion nu poate decît să mă bucure, pentru că, uneori, civilizația se impune și cu ciomagul, nu numai cu vorba bună.
Mă întrebam, oare cum am ajuns (și) aici, dar faptul că Simion a fost lider de galerie, care avea ca armă principală huiduirea Imnului echipei adverse, iar Șoșoacă a sunat din vuvuzele și a bătut talanga în timp ce se cînta Imnul Uniunii Europene la o ședință de plen reunit, fără a fi scoasă afară din sală în șuturi, așa cum merita, cred că sînt explicații pertinente. Dacă unii văd aceste manifestări ca fiind unele valide, de protest în fața unei clase politice găunoase, ce-i drept, de aici pînă la manifestări pitecantropice, lipsite de discernămînt, nu e decît un pas.
În contrast flagrant cu realitatea dîmbovițeană, îmi amintesc de fascinația care mă cuprinsese în momentul în care am fost martor la cultul americanilor față de Imn, Steag și Țară. Ajuns la începutul anilor 2000 în SUA, venit dintr-o Românie în care sublinierea cu tușe groase a defectelor spațiului mioritic și a celor care îl populau era un sport național, mi s-a părut formidabil respectul american pentru simbolurile naționale. Am aflat atunci că, într-o țară democratică, exact cum la noi, pe vremea comuniștilor, elevii erau obligați să cînte Imnul la prima oră de curs, așa în școlile americane, tot la prima oră, se recită în cor jurămîntul de credință. Acesta, tradus, sună așa: ”Jur credință Drapelului Statelor Unite ale Americii și Republicii pe care o reprezintă, o singură națiune sub Dumnezeu, indivizibilă, cu libertate și dreptate pentru toți”.
Imnul american este intonat la toate manifestările sportive și este ascultat în picioare, cu capul descoperit. Nu am auzit vreodată ca vreun individ, sau mai mulți, să vocifereze în timpul Imnului. Știu situații, precum cea de la US Open, de anul trecut, unde președintele Trump a fost huiduit de o parte a asistenței, dar Imnul a fost respectat de toți cei prezenți. Și cred că dacă ar fi îndrăznit careva sa încerce să perturbe solemnitatea intonării Imnului ar fi fost scos afară nu de forțele de ordine, ci de oamenii din jur. Cam asta ar fi diferența dintre cele două țări și popoare în privința respectului față de Imnul Național.
Evenimentele din ultima perioadă, deteriorarea masivă a fibrei democratice a Statelor Unite m-au făcut să îmi schimb părerile față de ceea ce odată era etalonul echității și a libertăților cetățenești. Între America aseptică și ordonată, în care trupele ICE, conduse de un anume Gregory Bovino (!), un individ lombrozian ce bifează toate stereotipurile militarului incult, violent și inflexibil, un fel de colonel Jessup din filmul clasic ”A few good men”, au ajuns să execute în stradă cetățeni ce protestează împotriva regimului Trump și România noastră în care unii indivizi amețiți de samahoancă, cu gîndul la mici și bere, huiduie președintele, aleg de o sută de ori România. Nu știu dacă alegerea mea are origini patriotice sau se bazează doar pe instinctul de conservare, dar între înjurăturile pitecantropilor zombificați de inepțiile debitate de guru Georgescu pe treptele parchetului din Buftea și gloanțele fasciștilor loiali clovnului de la Mar-a-Lago, mi se pare mai palatabilă prima variantă. Mi se par mai sincere și mai de nădejde înjurăturile noastre patriotice decît jurămintele lor calpe.
Hai noroc, neamule ! Să ne trăim și cînd ne-o fi mai rău…!
Radu Ciornei
Doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.
