Scriam în această rubrică în numărul anterior despre faptul că am rămas uimit de prestația la emisiunea concurs ”Ce spun românii” a unei familii în care deși toți cei 5 concurenți păreau parașutați pe Terra din vreo galaxie unde reperele sînt cu totul altele, totuși se apropiau cu pași iuți de semifinală (aici mă încurcasem nițel, o luasem cu un pas înainte, dar tot răul a fost spre bine: ei chiar au cîștigat etapa anterioară și au ajuns și în semifinala pe care le-o preconizasem eu!), însă acel penultim pas cîștigător merită și trebuie relatat pe larg, în condițiile în care una din concurente a reușit un veritabil record mondial, răspunzînd corect în runda finală, alcătuită din 5 întrebări, la fix 0 (zero!) din ele, și reușind astfel un punctaj total de – ați ghicit și asta! – 0 (zero) puncte dintr-un total posibil de circa 180 – 200 de puncte. Pentru cei care nu urmăresc respectivul show: întrebările pe care prezentatorul Cabral le adresează nu sînt nici din adîncimile fizicii cuantice, nici din astronomia pentru inițiați, din filosofia budistă sau din opera lui Homer, ci întrebări la care în principiu poate răspunde orice copil de 3-4 ani normal. Ei bine, doamna în cauză a debutat în setul de 5 întrebări răspunzîndu-i lui Cabral la prima dintre ele: ”Din ce flori îți făceai COLIER cînd erai mică?”, cu năucitorul ”Din FLORICELE!”. Spuneți drept: v-ați fi imaginat vreodată că se poate face colier din popcorn? Apoi a venit bijuteria supremă, la care zău că și ăilalți din galaxia distinsei, neparașutați pe Terra, ar fi putut răspunde: ”Ce alt SPORTIV ROMÂN ÎN AFARĂ DE HAGI e cunoscut în lumea întreagă?”. Doamna s-a uitat lung, a dat ochii peste cap, n-a zis nici Nadia, nici Simona, nici Dobrin, nici Pațaichin. N-a zis nimic. Cum adică, nimic? Uite-așa: nimic! Vi se pare că mint? Zău că și mie mi se pare, dar jur că e purul adevăr: femeia nu auzise de nimeni! A venit apoi întrebarea cea grea: ”Ce animal e lung?”. Pe planeta dumneaei nu trăiesc, sînt sigur, nici șerpi, nici crocodili, nici balene, nici măcar vreun teckel (cîinele ăla ca un salam prevăzut cu 4 picioare și coadă), așa că singurul lucru lung a fost…TĂCEREA! Încă rîdeam ca un idiot și astfel am ratat întrebarea a 4-a și răspunsul aferent de 0 puncte. Nu mi-aș fi iertat însă dacă o pierdeam pe ultima: ”CE ZDRĂNGĂNE cînd mergi?”. N-a fost nici catarama curelei ori a pantofului, nici lănțișorul de la gît ori cel de la poșetă, nici măcar mînerul servietei, ci… ”CLOPOȚELUL”! M-am uitat cu atenție. Vă jur că doamna în cauză, dacă era să poarte ceva zdrăngănitor, atunci nu era clopoțel, ci TALANGĂ!





