Daniel Pancu se numără, pentru mine, printre foarte puținii oficiali din fotbalul românesc care au de toate: și un trecut demn de toată stima, și știința antrenoratului, dovedită prin parcursul absolut remarcabil din campania pentru participarea la turneul final al Campionatului European U 21, care văd că se repetă sub comanda lui Pancone, așa cum au mai făcut-o și Mutu, și Rădoi, ceea ce arată că România nu duce totuși lipsă de talente. Vorba e: ce se întîmplă cu ele ulterior? Unde dispar performerii tineri cînd dispar!? De fapt, cu tot cu antrenori cu tot! Fiindcă nici Mutu, nici Rădoi, n-au mai făcut nimic notabil după aceste calificări.
Acum, Daniel Pancu a făcut ceea ce în folclorul urban de mahala se concretizează în expresia ”a trînti mucii în fasole”. Adică, după ce a reușit un parcurs excelent, finalizat printr-un meci cu adevărat memorabil, ”finala” cu Elveția de la București, în miezul disputei a avut un puseu de demență pură, sărind nu doar în teren, ci fix la … beregata arbitrului! Asta deoarece, zice Pancone, din unghiul lui de vedere i s-a părut că jucătorul român lovit urît de un adversar… a murit! Dar și că arbitrul avea de gînd să-i dea elvețianului doar cartonaș galben. Urmarea e nasoală: roșu a luat mai întîi Pancone, apoi și elvețianul brutal.
Nu stau să dezbat chestii de educație, de ”exemplul prost dat elevilor” săi, de prostii d-astea. Zic doar că după ce a făcut o minune de echipă (care a mai înscris în acest meci și cel mai frumos gol pe care l-am văzut în mileniul ăsta, cel de 2-0), Pancone nu va putea să o conducă tocmai la turneul final. Fiindcă suspendarea sa cred că va fi una groaznică. Analiștii vorbesc de trei – șase meciuri. Eu aproape că aș paria că va fi de doi ani, pentru că ieșirea s-a produs într-un meci cu Elveția… unde sînt sediile forurilor fotbalistice europene și mondiale. Nu-i păcat, Pancone?
