Cei care citiți constant articolele mele de aici ori din ”Monitorul”, știți cu siguranță că una din multele mele fixații se leagă de valoarea fotbaliștilor raportată la rolul lor în echipele la care joacă. Pentru a începe cu… concluziile: echipele mari, adică cele care cumpără și vînd fotbaliști cu sute de milioane de dolari bucata, îi plătesc pe aceștia năucitor de mult. Dar, oricît de mari le-ar fi sumele de transfer și salariile, ei justifică fiecare cent investit în ei, în timp ce la noi, oricît de puțin ar costa și oricît de mici le-ar fi salariile, tot e vorba de sume exagerate.
În acest sens, vă reamintesc o poveste din 2004, cînd Berlusconi, la vremea aia premierul Italiei și patron al lui AC Milan, a vrut să-l cumpere de la Real Madrid pe David Beckham, oferind o sumă încă neatinsă la vremea aia, 300 de milioane de dolari. Președintele Real-ului, Florentino Perez (da, da, tot el era și atunci!) a rîs în hohote și i-a răspuns că de banii ăia mai bine îi dă stadionul Santiago Berabeu!… fiindcă Beckham îi aduce lunar cîte 30 de milioane! Sigur că aducerea unui jucător important presupune reorganizarea jocului, reașezarea fotbaliștilor existenți în lot, atribuirea altor roluri. Cu condiția să merite efortul. Și merită, dacă e vorba de un Ronaldo sau M’Bappe.
Dar cînd afli că, de exemplu, Rapid a făcut ”achiziția care îi poate aduce titlul” (iar ăsta nu e nici unul din cei doi, nici măcar Benzema ori Dembele), pe nume Moruțan, urmarea fiind că nimeni din vechea formulă nu mai știe unde și ce trebuie să joace, te întrebi dacă oamenii ăia or fi normali. Iar ăsta, fostul ”născut talent” și actualul aproape ”mort speranță”, după ce vreo 10 ani a bătut continentul fără să se poată lipi măcar la turci sau greci, e doar un alt năuc, ajuns la 27 de ani fără nici o realizare. Indiferent cît a dat Șucu pe el, a dat prea mult. Și indiferent cît de puțin îl plătește, tot e exagerat de mult.
