Începe distracția cea mare

Să recunoaștem: oricît de frumoase, tensionate, dramatice chiar, ar fi meciurile de fotbal din Europa și din lumea întreagă, nu au farmecul nebuniei fără frontiere sub care se desfășoară nefotbalul de la noi. De altfel, fotbalul lor (al celorlalți locuitori din sistemul solar, nu numai al celor de pe Terra) și chestia numită la fel la noi, dar supusă unor reguli (sau unei lipse de reguli!?) cu totul diferite de ăia ne și pasionează în așa hal: la ăia suferim, ne consumăm, participăm cu toată ființa noastră la ceea ce se petrece pe teren, în timp ce la noi o ținem tot într-un hohot de rîs, într-o chirăială și o hăhăială, într-o miștocăreală, prefăcîndu-ne însă foarte serioși și solemni, mereu preocupați de chestiuni profunde, ideea de performanță fiind cel mai adesea sinonimă cu aceea de libertate: adică suprema performanță este, atît la nivel de club cît și de organisme conducătoare, să rămîi cît mai mult în libertate. Nu mai are rost să înșir lista cu condamnații de pînă acum, mai ales că ea rămîne, firește, deschisă.

Ei, și uite-așa, în timp ce ăilalți joacă de ceva vreme, și noi ne învrednicirăm în weekend-ul trecut să ne reapucăm de nefotbalul nostru, după ce în vacanța de pomana porcului n-am stat cîtuși de puțin: ne-am continuat obișnuitele activități care țin loc de fotbal, precum datul afară de antrenori cu sau fără școală (ce importanță are, din moment ce antrenează cine, unde vrea!?), căutarea de alți antrenori pentru cei care s-au cărat, vînzarea pe mai nimic a unor jucători pentru care oricum orice sumă e prea mare față de ce sînt ei în stare, „cumpărarea” tot pe 0 lei a unor perpetuu eșuați de tip Budescu, iar peste toate am căutat un selecționer și în loc de asta am găsit un băiat. Să vedeți declarații și la ăsta, după ce o să semneze, să vedeți ce calificări avem ca și asigurate… cam pînă pe la primul meci oficial! La ce naiba ne-ar trebui, că ne-ar consuma din timpul de distracție!?