Nu am crezut că această rubrică e încă atît de citită. Am aflat asta însă săptămîna trecută, cînd comentariul meu despre voci, în general, și ”Vocea României”, în special, m-a făcut să primesc vreo 12-15 telefoane legate de subiect. Să ne înțelegem: în rock, blues, pop, nu e necesar să ai voce din aia limpede, cristalină, deci banală.
Vă reamintesc celebrul speech al lui Bob Dylan din 2015, cînd fundația MusiCares i-a decernat trofeul ”Person of the Year”, în care genialul deținător (și) de Nobel a spus: ”Sînt destui critici care spun despre mine că nu am voce. Oare de ce nu spun și despre alții același lucru? Tom Waits are cumva voce și n-am observat? Dar Lou Reed? Sau Leonard Cohen?”. E drept că și eu mă număr printre cei cărora li se pare că Bob Dylan nu are voce. Nu l-am pus niciodată în rînd cu Lou Reed sau Cohen, care pe lîngă el parcă ar avea. Dar, mereu în ceea ce privește vocea l-am așezat pe Bob Dylan alături de o altă ființă lovită de genialitate, Ringo Starr. Îi iubesc la fel de mult pe amîndoi, chiar îi divinizez. Și zău că nu mă satur niciodată să-i ascult, deși o fac de peste 60 de ani! Uite, chiar săptămîna trecută, la drum spre Cluj, mi-am pus pe CD player-ul din mașină și Dylan, și Ringo. Mai pot să vă dau nume de celebrități care n-au pic de voce. De exemplu, Rod Stewart. Sau Joe Cocker. Să fiu al naibii dacă ar fi trecut de preselecția la ”Vocea României”!
Chestiunea e infinit mai simplă decît pare: în artă tot ce contează e să fii original. Lipsa de voce a fiecăruia din cei amintiți îi face cu atît mai apreciați, mai iubiți. Ia încercați, la mișto zic, să ascultați un Dan Spătaru, un Mihai Constantinescu ori un Cătălin Crișan. Chiar vi se pare că aceștia sînt cîntăreți? Că au, sau au avut, aceeași meserie cu Dylan, Ringo, Rod sau Joe? Mă faceți să rîd!… Și să-mi mai pun o dată Dylan cu ”Everybody Must Get Stoned”. (Foto: Brian Zahnd)
