Am ajuns din nou în punctul ăla, unde faptul că am avut dreptate 100%, în loc să-mi aducă satisfacție și bucurie, îmi stîrnește mai degrabă o greață incomensurabilă (dacă citesc și repetenții din fotbal: ăsta-i cuvînt românesc, bă!) și mă face să reiterez (alt cuvînt românesc, repetenților!) zicerea aia care-mi aparține în totalitate, anume că ăsta căruia îi zicem fotbal aici, în țara asta cotropită de neisprăviți, nu are nici o legătură cu ceea ce restul lumii înțelege prin nobilul cuvînt „fotbal”. Scriu acest articol pe 31 august, la o juma` de oră după eliminarea ultimelor panarame de echipe românești, Farul și SEPSI, cică „finaliste” în preliminariile competiției europene de consolare (sinonim: de nimic!), unde fraierii așteptau să le vadă ajunse în grupe!
Cum ziceam, dacă aveți fie memoria bună, fie timp să răsfoiți ziarele Jupânu` și Monitorul din ultimele vreo două luni, veți vedea că am scris de multe ori în ambele că nu vom ajunge cu nici una din adunăturile astea de neterminați în grupele nici uneia din competițiile europene. Eventual, exclusiv pe baza vreunui noroc porcesc enorm, maximum unul din aceste grupuri infracționale organizate (care-și asumă identitatea falsă de echipe de fotbal, iar asta ar fi suficient pentru cîțiva ani de bulău!) ar putea ajunge accidental acolo… dar uite că și norocul are limite, cel puțin la infractori. Dacă-mi permiteți: ce așteaptă inutilul de Gino de nu dispare și din funcție, că din viața publică a dispărut de două ori, după ce a fost ales tot de două ori? Dar ăla din plastic second hand, Burleanu? Aaaa, ăsta așteaptă încă o necalificare? Păi stați că vine acușica! Măcar pe asta pariați cu mine?
