Jupâni de Salon

Liceul cu Program Sportiv Suceava, prin reprezentanții ei, a obținut două rezultate deosebite în aceeași zi, la București. Deschiderea a fost făcută de echipa de handbal juniori 1 pregătită de Răzvan Bernicu, care a cîștigat Campionatul Național Speranță. Cîteva ore mai tîrziu, echipa de rugby pregătită de Codrin Prorociuc și Mihai Coca a cîștigat Campionatul Național U20. Felicitări antrenorilor și tinerilor sportivi, cu o mențiune specială pentru Valentin Croitoru, elev în clasa a XI-a la LPS, care a cîștigat aurul cu ambele echipe. La handbal victoria a fost în fața CSȘ Steaua București, iar la rugby finala s-a jucat cu Rapid București, două dintre cele mai tari cluburi sportive din țară. Trebuie de menționat faptul că fără intervenția președintei Agenției Naționale pentru Sport, fost mare sportivă Elisabeta Lipă, rugbyștii nu ar fi avut extraordinara șansă de a disputa finala pe ”Arcul de Triumf”, ”templul” rugby-ului românesc.