Jupâni de Salon

La această categorie s-au calificat în această săptămînă profesorul Lucian Preutescu, de la Asociația ”Zimbrii Rarăului”, și Muzeul Arta Lemnului, activul muzeu cîmpulungean, care are tot felul de inițiative interesante. Echipa de rugby-copii de la asociația înainte amintită a făcut o vizită la muzeu, unde s-a lăsat și cu un meci de pregătire, iar profesorul care-i pregătește a declarat de ce a ales să facă asta: ”Copiii pe care îi antrenez sînt nu doar talentați la sport, ci și foarte buni la învățătură. Acum au trecut de clasa a V-a și condiția de a participa la antrenamente este să nu aibă note sub 6 la școală. O să vă mirați, dar copiii din ziua de azi sînt foarte inteligenți și absorb tot ceea ce le oferim noi, adulții. Important este să le aducem copiilor cît mai multe activități frumoase, să-i ducem în cît mai multe locuri noi pentru ei, pentru a putea descoperi ceva nou. Apreciază aceste activități și cînd ajung adulți le vor căuta singuri la un moment dat. Vor dori să viziteze diferite muzee, teatre, să meargă la operă, și așa mai departe. Nu mă miră toate astea, pentru că sînt copii inteligenți”. (Foto: Muzeul Arta Lemnului Cîmpulung Moldovenesc)