Jupâni de Salon

De ani de zile, Asociația Institutul Bucovina are grijă cît poate de 60 de copii din cătunul Țâmpoceni, comuna Păltinoasa. Și va avea în continuare, după cum a promis președintele asociației, Vasile Gafiuc. O va face și cu sprijinul Casandrei Burz-Pînzaru-Dağli și a soțului ei, Ilker Sam Dağli. 65 de fotografii realizate de cei doi la Istanbul au fost expuse la Galeria ”Zamca”, proprietate a Institutului Bucovina, și vor putea fi admirate pînă pe 28 februarie. La vernisajul care a avut loc pe 13 februarie a fost prezentă doar Casandra, care este avocată în București, soțul ei fiind reținut la Istanbul de o problemă foarte importantă. Fiica maestrului Mihai Pînzaru-PIM a ținut să spună publicului format din aproximativ 50 de persoane că lucrările sînt de vînzare la prețuri modice și că banii vor fi folosiți pentru proiectul Institutului Bucovina referitor la sprijinirea copiilor din cătunul Țâmpoceni. Au vorbit în cadrul evenimentului subprefectul Alexandru Flandorfer, care în curînd va reveni în funcția de director al Direcției pentru Cultură Suceava, decanul de vîrstă al fotografilor suceveni, Dimitrie Balint, care are 94 de ani, criticul de artă Delia-Ioana Leizeriuc, maestrul PIM și, bineînțeles, Casandra.