Jupân de Salon

Partea proastă este că naționala de handbal masculin a României a fost ciuca bătăilor la Campionatul European din Germania, și încă la diferențe apreciabile, mai ales în meciul cu Spania, echipă care, paradoxal, nu a reușit nici ea să părăsească faza grupelor. Partea bună este că suceveanul Daniel Stanciuc, cel mai tînăr membru al lotului României la cei 19 ani ai săi, a dovedit că este un foarte bun jucător. Au spus-o comentatorii meciurilor de la Euro și alți specialiști în acest sport, printre care și foști jucători importanți ai Naționalei. Daniel, care în toamnă a fost transferat la campioana Dinamo, a demonstrat că are foarte multe calități, care îl recomandă ca pe un jucător de bază al Naționalei pentru mulți ani de-acum încolo și ca pe un jucător care ar face față în campionate mult mai puternice decît cel românesc. Lui Daniel nu-i rămîne decît să fie sănătos și la fel de serios. Și mai trebuie ca antrenorului lui Dinamo, Xavi Pasqual, să-i vină mintea la cap și să-l joace. I-a transmis asta chiar selecționerul Naționalei, Xavi Pasqual.