Așa cum era de așteptat, Alexandru Moldovan a fost schimbat din funcția de prefect al județului Suceava. Era de așteptat, pentru că la negocierile din cadrul coaliției de guvernare s-a stabilit ca acolo unde președintele consiliului județean este de la PSD (la Suceava, președinte este social-democratul Gheorghe Șoldan – n.r.), prefectul să fie tot de la PSD. Or, domnul Moldovan fusese numit de PNL. În cele două ture cît a fost prefect al Sucevei, domnul Moldovan a reușit să dea dovadă de echilibru și să nu intre în scandaluri. Alexandru Moldovan a încercat să-și facă treaba cît mai bine și să reprezinte cu decență instituția. La schimbarea din funcție, domnul Moldovan nu a plecat trîndind ușa, ci a transmis un mesaj de mulțumire adresat colegilor și ”partenerilor instituționali”, dar și cetățenilor județului: ”Dragi suceveni, vă mulțumesc, vă doresc sănătate, vă rog să aveți încredere, vom fi bine!”. În plus, nu a uitat să ureze ”succes noii echipe de conducere în nobila misiune”, fiind convins că aceasta va reuși ”să facă față provocărilor viitoare”.