Preşedinta PP-DD Suceava, fiindcă, dînd dovadă de un tupeu ieşit din comun, şi-a făcut cumătrul, pe Petru Preutescu, consilier judeţean. Pentru a-şi atinge scopul, doamna Vasilica a ras totul de pe lista partidului pînă la poziţia a 22-a, acolo unde se afla cumătrul său. Suceava e talentată. A dat ceva actori scenei româneşti. Arşinel, Găitan sau Stelian Nistor au ţinut capul de afiş al mai multor stagiuni bucureştene. Acum ne-a cam apus mălaiul. Bendeac şi Bobonete au luat locul lui Birlic sau Buciuceanca. Dar nu ne-a uitat Dumnezeu. Tot avem o actriţă, o tînără speranţă care, e drept, nu evoluează nici la Nottara, nici la Teatrul Naţional şi nici la Teatrul de Comedie Constantin Tănase, adică acolo unde aceleaşi domniţe execută aceleaşi cancanuri de acum 100 de ani şi aceiaşi comedianţi anonimi încearcă să dezmorţească inteligenţa şubredă a publicului cu nişte scheciuri mai degrabă de speriat gravide decît de făcut lumea să se hlizească. Bre, dragi meseni, domniţa asta care-i foc de talentată ne-a cucerit a doua săptămînă consecutiv cu prestaţia ei scenică absolut penibilă şi cu tupeul ei de gospodină şlefuit pe la înaltele şcoli de dramaturgie pipidedistă. Mogulul Dan Diaconescu are mînă bună. Vasilica Steliana Miron, senatoarea habarnismului politic din zona Cîmpulung-Vatra Dornei, a ieşit pentru a doua oară în faţa electoratului sucevean întruchipînd un personaj care i-ar face invidioşi pe Trahanache, Tipătescu, Zoe, Miţa Baston, Mangafaua care-i dusă la Ploieşti şi chiar pe Budulea Taichii, ăla de face mai nou obiectul injuriilor candidaţilor de la Bac. Bre, încă o dată vă spunem că Steliana Vasilica Miron, şefa PP-DD Suceava, e un fel de Vasilica Tastaman a politicii româneşti. Mai nou, cea căreia fătucile de la ziarele colorate îi spun sexy-senatoarea, s-a prezentat la şedinţa Consiliului Judeţean Suceava pentru a susţine un candidat al mişcării pipidediste pentru o funcţie de consilier. Şi a început comedia (a se citi mascarada). Pentru singurul loc liber, Vasilica Tastaman, pardon, Vasilica Steliana Miron l-a numit pe cumătrul ei, un individ de la Vama care figura pe locul 22 pe lista PP-DD pentru CJ. Întrebarea hamletiană „a fi sau a nu fi” e o fiţă retorică. Întrebarea marii actriţe Vasilica Miron e alta: pentru ce sînt cumătrii dacă nu se ajută între ei? Zis şi făcut. De pe locul 22, cumătrul Vasilicăi a ajuns pe primul loc şi a fost desemnat consilier judeţean. Nu sîntem siguri dacă proaspătul consilier de la Vama ştie să localizeze pe harta României judeţul Suceava, municipiul reşedinţă de judeţ şi clădirea CJ. De aceea, îl rugăm pe această cale pe jandarmul de la intrarea în Palatul Administrativ să fie milostiv şi să nu-l bruscheze pe pălmaşul de la Vama, să nu-l pună să facă flotări sau tîrîşuri, chiar dacă-l vede pe acesta că salută în pas de defilare sau pupă sculptura maestrului Ion Irimescu din hol, închipuindu-şi că a nimerit la Biserica Catolică. Domnule jandarm, omul e la început de carieră politică, e doar un simplu cumătru al senatoarei Vasilica Steliana, aşa că nu faceţi mişto de el, nu-l puneţi să dea cu mopul şi nu-l trimiteţi după pizza şi ţigări pentru doamnele de la contabilitate. Cum a ajuns consilier Petru Preutescu de pe o listă unde el figura pe locul 22? Numai prestidigitatoarea Vasilica Miron ştie. Păi, primii opt de pe listă au fost excluşi din partid, şapte au refuzat postul de consilier, unul a demisionat, altul a făcut brusc roşu-n gît şi febră la buric, etc. Aşa a ajuns cumătrul Petru Preutescu din Vama consilier judeţean. Convingerea noastră de jupâni specializaţi în iniţiale e că Petru Preutescu merita fotoliul de consilier PP-DD. Păi, iniţiale cumătrului sînt PP, adică la fel ca cele de la Partidul Poporului. Atîta doar că restul iniţialelor pentru domnul consilier ar fi trebuit să fie nu DD, adică Dan Diaconescu, ci VSM, adică Vasilica Steliana Miron. Cumătra să trăiască! Pentru că a depăşit orice limită de bun simţ, de onestitate şi demnitate politică, gospodina Vasilica este Jupâneasă de Pardon.