Au fost vremuri cînd dascălii României (nu ăia care cîntă pe nas la biserică, ci ăia de-şi rod coatele pe la catedră) sperau că învăţămîntul va prinde 6% din PIB. Au rămas doar cu speranţa şi cu buzele umflate, dar nu cu botox, ci cu minciuni electorale. Aşa stînd lucrurile nici nu ne putem aştepta ca învăţămîntul naţional să duduie de genii şi de superdeştepţi dornici să asigure progresul mult iubitei lor patrii. Bugetul pentru învăţămînt s-a tăiat ca orice maioneză bătută invers. An de an, subfinanţarea a devenit tema predilectă a Ministerului Educaţiei, temă pe care nici un ministru n-a reuşit s-o rezolve, toţi dovedindu-se a fi nişte repetenţi la acest capitol. Mult lăudatul pact pentru educaţie a ajuns hîrtie igienică. Nu-şi mai aminteşte nimeni de euforia naţională care însoţea semnarea acestei făcături politice de toată jena. Reformele în învăţămînt au avut ca rezultat închiderea a aproape 2.000 de şcoli şi grădiniţe, scăderea salariilor cadrelor didactice şi creşterea analfabetismului. În timp ce toată şandramaua educaţiei naţionale se prăbuşeşte, actualul habarnist din fruntea ministerului anunţă cu surle şi trîmbiţe că de la anul se vor instala sisteme de supraveghere audio la Bac. Ţara arde şi baba vrea să tragă cu urechea. Bineînţeles că nişte firme de partid vor primi cu dedicaţie contractele de instalare a acestor dispozitive pur securistice. SRI, în loc să monitorizeze cine fură aurul de la Roşia Montana, pîndeşte loazele care copiază sau şuşotesc în timpul Bac-ului. Bravos, naţiune, că bine ai mai ajuns! Sănătatea, învăţămîntul şi cultura au fost din totdeauna cenuşăresele societăţii. Autointitulatul împărat Iulian al ţigănimii române ţipa sus şi tare că de acum încolo politicienii vor trebui să vină cu camioane pline de bani dacă mai vor voturile şătrăreşti. Ne întrebăm de ce profesorii n-ar zice acelaşi lucru. Vreţi voturile profesorilor şi automat şi ale părinţilor, ia alocaţi minim 6% din PIB! Ca să intrăm şi mai temeinic pe tarlaua indolenţei politice trebuie să vă spunem că, în pofida promisiunilor şi gargarelor din ultima campanie electorală, lucrurile merg în învăţămînt şi mai prost ca înainte. Numai în judeţul nostru sînt 110 şantiere şcolare care zac aşa din 2008 încoace fără ca guvernele să mişte un deget pentru finanţare. Numai nişte primari cu drag de carte au alocat din bugetele locale ceva parale pentru peticirea şcolilor. În rest, banii se cheltuiesc pe tot felul de rahaturi şi văzduhisme. Un director a plătit un miliard de lei pentru o amărîtă de, pardon, căcăstoare la o şcoală rurală. Asta în timp ce profesorii veneau cu cretă de acasă. În judeţul nostru, una din patru şcoli nu are autorizaţie sanitară de funcţionare. Nu sînt grupuri sanitare, nu e apă curentă, şcolile au popriri pentru datorii neachitate, iar pe la sate pardoselile sînt ca vai de mama lor şi dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea se fac cu pipeta. La ditamai Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi podu-i spart şi domneşte igrasia, în timp ce primarul Olărean umblă fleaura prin lumea largă. La Dumbrăveni, primarul Pavăl încă n-a aflat că liceul intitulat pompos „Mihai Eminescu” este total deficitar la reparaţii şi renovări. Bine, nu toţi primarii sînt alături de şcoala românească. Alături, adică mult în afara ei. De exemplu, la Fălticeni, primarul Cătălin Coman se dovedeşte a fi un om de ispravă. Urbea are trei colegii naţionale, patru şcoli gimnaziale şi nouă grădiniţe. Toate au autorizaţii sanitare de funcţionare, spune primarul, în timp ce DSP-ul susţine că, de fapt, trei dintre grădiniţe n-au autorizaţie. Primarul social-democrat Coman, profesor de educaţie fizică de felul lui, a investit 1,8 milioane de lei din bugetul local pentru reparaţii şi renovări în şcolile fălticenene. Primarii dinaintea lui Cătălin Coman alocau doar vreo 500.000 pentru unităţile de învăţămînt. Pentru că a mărit substanţial suma destinată şcolilor şi grădiniţelor, domnul Coman este Jupânul de Salon al acestei săptămîni.
