Jupâni de Pardon

PNL-ul l-a dat afară din partid pe fostul primar al Sucevei, Ion Lungu, pe motiv de colaboraționism cu PSD-ul. Liberalii doar au oficializat excluderea, domnul Lungu fiind practic dat afară la ședința de înfierare care a avut loc la Gura Humorului, imediat după ce PNL a pierdut atît președinția Consiliului Județean, cît și Primăria Sucevei. Toate nereușitele liberalilor la alegerile din 9 iunie au fost suite în cîrca lui Ion Lungu, care a fost pus la zid în cadrul respectivei întîlniri. PNL-ul l-a dat afară și pe primarul de la Salcea, Ezekiel Belțic, care după ce s-a văzut cu sacii cu voturi în căruța a virat către PSD. Au făcut la fel primarii de la Moara, Eduard Dziminschi, și cel de la Râșca, Ionuț Andreica, despre care, după ședința de joi, 9 ianuarie 2025, în cadrul căreia au fost excluși Ion Lungu și Ezekiel Belțic, s-a spus că ar fi revenit la sentimente de iubire față de PNL, lucru negat de primarul de la Moara. Mari politicieni și primarul de la Salcea, și cei care nu le-au aplicat aceeași pedeapsă primarilor de la Moara și de la Râșca.