Jupân de Pardon

De departe, evenimentul numărul 1 al săptămînii în județul Suceava l-a reprezentat reținerea și apoi arestarea preventivă a vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava Cristinel Crețu, unul din cei doi adjuncți ai lui Gheorghe Flutur. Acesta este acuzat de procurorii DNA Cluj că ar fi primit o șpagă de 40.000 de euro de la patronul ”Autotehnorom”, Vasile Rîpan. Dincolo de faptul că te întrebi cum naiba iarăși se bagă Clujul să rezolve problemele din Suceava, așa cum se întîmplă și cu groapa de gunoi de pe Mestecăniș, și cum de flagrantul s-a făcut la numai o zi după ce Gheorghe Flutur a fost numit președinte interimar al PNL la nivel național, rămîne punerea sub acuzare a domnului Crețu. Nu am fost în birou la momentul flagrantului și nu sîntem instanță de judecată pentru a ne pronunța că a fost sau n-a fost dare și luare de mită. Însă, rămîne acest episod care-l pune într-o lumină proastă pe Cristi Crețu, mai ales că, inițial,, acesta nu ar fi vrut să facă nici o declarație anchetatorilor legată de subiectul mitei. Pentru că a ajuns în situația în care a ajuns, domnul Crețu nu putea rata ocazia de a fi Jupânul de Pardon al săptămînii.