Jupân de Pardon

Lui Dorin Ioan Pînzar i-a fost ridicat permisul de conducere. Dar nu permisul de condus Primăria Sucevița, ci permisul de condus mașina. Într-o noapte, pe la 3 și jumătate, vigilenții polițiști de la Secția Marginea l-au depistat pe acesta conducînd mașina prin zona primăriei, băut fiind. După ce domnul Pînzar a suflat în fiolă a ieșit o concentrație de 0,86, iar apoi acesta a fost condus la spital, unde i s-au luat probe biologice de sînge. Primarului i-a fost întocmit dosar penal, însă pînă la o decizie definitivă a instanței, acesta nu poate fi considerat ca fiind penal. Doar dacă judecătorii vor stabili că acesta merită o sancțiune penală USR va putea afișa un banner în fața Primăriei Sucevița pe care să scrie ”Fără penali în funcții publice”. Un banner pe care să-l vadă zi de zi din geam primarul PSD Pînzar și, de rușine, să-și dea demisia. Hai că am glumit. De unde USR la Sucevița și chiar dacă ar fi, pentru ce să-și dea demisia prim-gospodarul comunei Sucevița, că doar n-a omorît pe nimeni și nu a făcut decît ceea ce fac și alți gospodari din localitate. ”Frumos” exemplu sînteți pentru comunitate, domnule Pînzar. Hai noroc! (Foto: pagina de Facebook a primarului)