Ne pare rău că, în ciuda rugăciunilor sale, preotul Ionel Constantin Maloș a fost prins băut la volan, iar Judecătoria Rădăuți l-a condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare. Totuși, protopopul de Rădăuți trebuie să-i mulțumească Celui de Sus fiindcă nu a comis vreo nenorocire din cauză că avea o alcoolemie destul de ridicată, dar și pentru că pedeapsa primită este cu suspendare. Presupunem că de vină sînt obiceiurile noastre strămoșești, conform cărora la bucurie, dar și la necaz, omul este îmbiat să dea pe gît un pahar de ceva. Că e botez, că e înmormîntare, că e cununie religioasă, la noi se ciocnește cîte un pahar de tărie ori măcar de vin. Dacă s-ar fi băut doar suc, părintele nu ar fi căzut în păcat. Dar, dacă nu ar fi băut oamenii ar fi spus că e fudul și nu l-ar mai fi privit cu simpatie. Asta, dacă bănuim că părintele a consumat în timpul serviciului. Dar și dacă a băut cu prietenii, tot despre obiceiuri e vorba, pentru că paharul de vorbă trebuie ”stins” neapărat cu un pahar de alcool. Probabil că de-acum încolo, preotul Maloș va milita în predicile sale împotriva consumului de alcool în cazul șoferilor amatori sau profesioniști, ceea ce reprezintă un mare cîștig pentru societate.