Unii consilieri suceveni sînt bătuți cu leuca-n cap, dar ceilalți ce-or fi pățit?

Primarul dictator Vasile Rîmbu a încercat să dreagă busuiocul (forma inițială era a drege cu busuiocul, fiind vorba despre folosirea busuiocului pentru a ”repara” vinul acru, astfel încît acesta să poată fi comercializat) după ce le-a spus unor consilieri locali în ședință că sînt ”bătuți cu leuca-n cap”, dar nu i-a ieșit. Probabil că o fi folosit un busuioc de slabă calitate, și nu din cel utilizat pentru stropirea cu agheasmă pe la slujbele religioase. Apropo, domnul Rîmbu, care cum a venit la Primărie a tăiat toate fondurile pentru biserici și nu a călcat pe la biserică la momentele importante, și-a schimbat atitudinea după ce a ajuns la concluzia că poate obține cîștiguri electorale. Mai nou, acesta dă bani la biserici și s-a apropiat de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfinția Sa Calinic, care, drept mulțumire, i-a oferit nu-știu-ce decorație.

Dacă atitudinea sa de stăpîn de sclavi nu ar fi stîrnit multe reacții adverse, Înaltpreaaroganța Sa nu ar fi catadicsit să se explice public printr-o postare pe pagina sa de Facebook scrisă de dumnealui ori de unul dintre membrii aparatului propriu de propagandă. Primarul nu se crede prea vinovat și își cere scuze doar cu un sfert de gură, celelalte trei sferturi fiind odihnite pentru a vorbi și cu alte ocazii despre consilierii bătuți cu leuca-n cap. A spus încrezutul nr. 1 al Sucevei că ”pentru expresie pot accepta criticile și mi-am prezentat scuzele”, însă numai cîteva rînduri mai încolo acesta scrie că ”sînt convins că nimeni nu rămâne <bătut cu leuca-n cap> permanent”. În concluzie, pentru dictatorul arogant consilierii locali pe care i-a luat în vizor sînt bătuți cu leuca-n cap, dar speră ca acestora să le treacă. Deci, rămîne cum a stabilit: în Consiliul Local Suceava sînt membri bătuți cu leuca-n cap.

Vasile Rîmbu și-a justificat nervii și expresia folosită, care nu e prea rea în accepțiunea sa, ci așa și așa, fiindcă el lupta pentru ca sucevenilor să le fie bine și la iarnă cald, dar s-a confruntat cu opoziția unor consilieri care au cucuie din cauza leucii: ”Pentru că leuca a ajuns între timp subiect mai important decât gigacaloria, merită să explicăm şi de ce a apărut în discuţie. Ieri, în Consiliul Local, am folosit o expresie populară, spusă la nervi. Nu e una academică şi nici nu voi încerca acum să-i descopăr virtuţi diplomatice pe care, evident, nu le are. Să trecem la fapte: BioEnergy a solicitat majorarea preţului de producţie al energiei termice, majorare avizată de ANRE. Amendamentul meu spunea ceva foarte simplu: această creştere să NU ajungă în factura sucevenilor. Diferenţa urma să fie suportată de Primăria Suceava, prin subvenţie. Adică administraţia să preia creşterea, nu cetăţeanul. Atât. Când vezi că o asemenea propunere nu întruneşte voturile necesare, există un scurt moment în care încerci să înţelegi ce anume tocmai s-a întâmplat. Pentru expresie pot accepta criticile și mi-am prezentat scuzele. Nu voi cere însă scuze pentru faptul că m-am enervat văzând respinsă o soluţie prin care încercam să protejez factura oamenilor”.

Problema nu este aceea că aleșii locali vizați de nervii primarului sînt rău intenționați ori că din cauză că fiind bătuți în cap nu-și dau seama că le fac rău sucevenilor. Problema este că respectivii s-au săturat să tot execute orbește ordinele stăpînului și vor și ei să fie consultați și să li se ofere explicații. Acesta este semnalul pe care consilierii au vrut să-l transmită dictatorului arogant. Cu siguranță că, într-o ședință viitoare, proiectul la care face referire Vasile Rîmbu va fi aprobat, dacă acesta este pentru binele cetățenilor.

Pe de altă parte, asta cu leuca-n cap este nimic pe lîngă alte bădărănii ale primarului aruncate în cadrul unor întîlniri restrînse cu aleșii locali. Și să nu mai vorbim despre mitocăniile pe care le aud pereții biroului primarului și ai altor birouri atunci cînd Vasile Rîmbu se referă la consilierii care se codesc să-i cînte în strună ori care i se opun.

Dacă cei care îl contrează pe primar sînt bătuți cu leuca-n cap, oare ce-or fi pățit consilierii care se mulțumesc cu statutul de sclavi pe plantația lui Vasile Rîmbu, permițîndu-i acestuia să-și facă de cap în municipiul Suceava?

Oricum, nervii dictatorului arogant determinați de ruperea lanțurilor de către cîțiva dintre sclavii din Consiliul Local reprezintă un prim semnal că Vasile Rîmbu trebuie să-și reconsideră poziția față de aleșii locali de ale căror voturi are nevoie pentru a ”face Suceava bine”.

P.S. Scoțînd în față episodul ”leuca”, după care a mimat că-și toarnă cenușă în cap, Vasile Rîmbu a pus în umbră episodul în care fostul viceprimar Lucian Harșovschi l-a acuzat că știe doar să tragă linii pe asfalt și că este incapabil să ducă mai departe proiecte cu fonduri europene în valoare de zeci de milioane de euro, însă și atacul josnic al său împotriva tatălui bolnav de cancer al consilierului Radu Bores.