Conform agenției de știri news.ro, statul român estimează venituri cu 750 de milioane de lei mai mici decît cele programate din taxele aplicate jocurilor de noroc, potrivit proiectului rectificării bugetare pentru 2026, publicat joi, 29 octombrie, de Ministerul Finanţelor. Diferenţa apare în contextul blocajului administrativ din industrie, după modificările legislative introduse la începutul anului, însă Ministerul nu precizează ce parte din minus este cauzată direct de dificultăţile de autorizare. Datele oficiale indică o abatere negativă de 0,75 miliarde de lei faţă de estimările folosite la construcţia bugetului. Operatorii din industria jocurilor de noroc reclamă de mai multe luni dificultăţi în obţinerea autorizaţiilor necesare funcţionării.
Problemele au apărut după adoptarea OUG nr. 7/2026, prin care autorităţile locale au primit competenţa de a autoriza, restricţiona sau interzice funcţionarea sălilor de jocuri de noroc pe teritoriul localităţilor. Pe lîngă autorizaţiile naţionale, operatorii trebuie să obţină şi aprobarea administraţiilor locale. Aplicarea noilor prevederi a fost îngreunată de faptul că numeroase primării nu au adoptat regulamentele necesare autorizării, iar lipsa unor dispoziţii tranzitorii a afectat posibilitatea operatorilor de a obţine noi autorizaţii. Potrivit datelor prezentate de Profit.ro, la momentul analizei, doar 90 dintre aproximativ 3.100 de unităţi administrativ-teritoriale adoptaseră hotărîrile necesare. Dintre acestea, 35 au decis interzicerea activităţilor de jocuri de noroc, iar 55 au permis desfăşurarea lor.
În județul Suceava a fost un adevărat concurs pentru a demonstra care primărie va pune pe fugă mai repede sălile de jocuri. Printre primăriile fruntașe s-a numărat și cea a municipiului reședință de județ, care a mimat o consultare publică la care au fost invitați operatorii din industrie, în condițiile în care hotărîrea de a desființa sălile de jocuri fusese deja luată. Dintr-un populism teribil, la inițiativa primarului Vasile Rîmbu, consilierii locali, care la vremea aceea erau toți o apă și un ghiocel, nu ca acum, cînd unii s-au transformat în stînjenei, au votat eliminarea sălilor de jocuri de pe raza municipiului. Nu a contat că au rămas sute de oameni fără locuri de muncă și că cine are de jucat joacă pe internet, pentru că deliberativul local, fără să aibă o analiză realizată pe baze serioase, pentru a vedea cîți oameni s-au nenorocit din cauza dependenței de jocurile noroc, a decis desființarea activității.
Banii plătiți de cei care joacă online se duc la dracu-n praznic, prin Asia ori prin Africa, pe acolo pe unde sînt firmele-mamă și afacerile la negru-tată, iar statul român pierde foarte mulți bani. Bani din care se plătesc salarii, pensii, medicamente și altele, inclusiv pentru suceveni.
În plus, în baza OUG nr. 7/2026, primăriile, inclusiv Primăria Suceava, ar fi putut pune niște taxe din care ar fi putut cîștiga bani frumoși. Un calcul făcut de cineva care cunoaște problema arată că Suceava ar fi putut cîștiga într-un an nu mai puțin de 2 milioane de euro!!! Primarul Vasile Rîmbu, capul răutăților (alții ar spune că al bunătăților) a bulversat un oraș întreg cu taxa lui de parcare de 500 de lei, iar în prezent se dă de ceasul morții pentru că o parte dintre consilieri, cei care au rupt lanțurile sclaviei, s-au revoltat și au scăzut taxa anuală de la 500 la 100 de lei. Marele primar spune că acest lucru va bloca dezvoltarea orașului, asta pentru el însemnînd numai turnat asfalt, tras linii pe asfalt pentru parcări și montarea de bănci în fața blocurilor. Pînă acum, în Suceava s-au închiriat vreo 4.000 de locuri de parcare. Or, 4.000 înmulțit cu 500 de lei înseamnă doar 2 milioane de lei, adică numai 400.000 de euro. Nu trebuie să fii economist ca Vasile Rîmbu ca să înțelegi că 400.000 de euro înseamnă mult mai puțin decît 2 milioane de euro. Și din 2 milioane puteai face și prevenție, și un centru pentru tratarea adicțiilor.
Vasile Rîmbu are doar gura mare, nervi și texte scrise de alții pe pagina sa de socializare, însă nu are pic de viziune. Totuși, în acest caz, cuvîntul viziune este prea pretențios. Mai corect și mai direct spus, Vasile Rîmbu este un primar slab.






