Atacul DSP Suceava la adresa centrului de vaccinare din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți pare-se că face parte din operațiunea de dărîmare a managerului unității medicale, Traian Andronachi. Din toată țara asta în care s-au făcut vaccinări anti-COVID și unor persoane neînscrise pe platformă, doar spitalul rădăuțean a fost tîrît în acest scandal. DSP-ul, care pînă mai ieri găsea toate lucrurile în regulă la spitalul rădăuțean, a constatat acum că același spital s-a obrăznicit și face prostii. Bine, nu spitalul, ci noul centru de vaccinare, numai că acesta este deservit de angajați ai spitalului, deci spitalul este în culpă. DSP acuză că într-o săptămînă s-au făcut 563 de vaccinări peste rînd, cu toate că în discuție trebuie introduse și niște nuanțe. Atunci cînd ai numai doi oameni la vaccinare, iar flaconul are șase doze, ce faci cu cele patru doze rămase: le arunci sau cauți repede patru oameni care vor să se vaccineze?
Același DSP s-a arătat foarte deranjat de faptul că nu s-a extins programul de vaccinare. Dar cu ce oameni? Dar de unde atîtea pretenții la DSP, în condițiile în care el nu a dat nimic? Spitalul a pus la dispoziție spațiile și toate materialele necesare procesului de vaccinare, mai puțin dozele de vaccin, evident, iar personalul lucrează benevol cît poate și el. Drept mulțumită pentru eforturile pe care le face, coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Andrei Manta, a fost amendat cu 5.000 de lei și a fost făcut de rîs în fața unei țări întregi. Degeaba a venit cu explicații domnul Manta și a spus că face și el ce poate și se orientează cît poate, în condițiile în care dispozițiile date de Capitală sînt incomplete, că a rămas bun de plată și că a făcut șmecherii cu vaccinul.
Rezultatele controlului DSP vin să umple lada cu muniție a primarului PNL al Rădăuților, Bogdan Loghin, care vrea neapărat să scape de Traian Andronachi. Domnul Loghin îl ia prin învăluire pe domnul Andonachi, pe care nu poate să-l demită fără a suporta diverse consecințe, pentru că domnul Andronachi a ocupat postul prin concurs, iar contractul său de management mai are pînă cînd expiră. Primarul a profitat de faptul că a expirat interimatul directoarei de îngrijiri și a pus pe altcineva în loc, iar acum a fost lovit directorul medical din echipa managerului, dr. Andrei Manta, care și el ocupă funcția cu titlu interimar.
Andrei Manta este un tînăr medic cardiolog, care a ajuns la Rădăuți din centrul universitar Iași. Probabil că văzînd hîrîiala continuă dintre noul primar și managerul cu care el face echipă de atîta timp și văzînd că eforturile sale în loc să fie apreciate sînt sancționate, tînărul doctor se va gîndi să-și ia lumea în cap și să plece din Rădăuțiul de care nu va mai dori să audă. E greu să găsești specialiști în domeniul medical, pentru că aceștia preferă să lucreze în centrele universitare, în marile orașe din România sau în străinătate. Harababura de la Rădăuți s-ar putea să-l pună pe fugă pe medicul cardiolog Manta și să-i pună pe gînduri pe ceilalți tineri specialiști care au ales să lucreze la spitalul rădăuțean. Dacă acest lucru se va întîmpla, atunci cineva va trebui să plătească pentru că golește de conținut spitalul fără de care sistemul de sănătate din județul Suceava s-ar fi prăbușit la începutul crizei sanitare, atunci cînd Spitalul Județean era aproape de colaps.
Interesele personale și de grup și orgoliile nemăsurate bat de la distanță interesul pentru binele public. Ce se întîmplă la Rădăuți reprezintă un exemplu elocvent.





