Este săptămâna în care s-a întâmplat cel mai important lucru: avem guvern.
Adică, de fapt, cel mai neimportant.
După cinci luni de criză, patru premieri desemnați și suficiente negocieri cât să se tocească mocheta de la Cotroceni, România va avea din nou un guvern cu puteri depline. Ar trebui să simțim ușurare. Numai că ușurarea nu vine. Vine întrebarea simplă și urâtă: atâta așteptare pentru asta?
Vorba cântecului celor de la Planeta Moldova: „Avem di tăti!”.
Avem premier tehnocrat, avem miniștri politici, avem independenți care au depins întotdeauna de câte un partid, avem partide care votează guvernul și se declară în opoziție, avem partide care nu-l votează, dar vor trebui să trăiască alături de el, și avem PSD.
Mult PSD.
Matematica este simplă. Pentru învestire sunt necesare 233 de voturi. PSD are 127 de parlamentari, PNL 81, UDMR 31. Pe hârtie, guvernul trece și fără să mai împrumute voturi de la vecini. Dacă mai punem minoritățile, grupurile mici și neafiliații care descoperă întotdeauna stabilitatea exact când aceasta vine însoțită de funcții, emoțiile dispar cu totul.
Așadar, voturi avem. Avem di tăti.
Problema este ce votăm.
PSD și-a luat 11 din cele 17 ministere. Nu susține guvernul, îl mobilează. Aduce dulapul, patul, masa din sufragerie și jumătate din neamuri, apoi îi lasă tehnocratului cheia de la intrare și îl roagă să răspundă la interfon.
Marian Neacșu va fi vicepremier și ministru de Interne. Daniel Zamfir merge la Economie, Radu Marinescu la Justiție, Natalia Intotero la Mediu, Florin Manole la Muncă. Mai avem Agricultură, Sănătate, Dezvoltare, Transporturi, Fonduri Europene și Apărare. Ceilalți șase miniștri vor fi tehnocrați, între care unul la noul Minister al Comunicațiilor și Inteligenței Artificiale.
Ministerul Inteligenței Artificiale era, într-adevăr, urgent. Cu cea naturală ne-am lămurit.
Mă uit la listă și îmi vine în minte copilul din ”The Sixth Sense”: „I see dead people”.
La noi filmul are alt titlu:
„I see dumb people.”
PSD-iști, PSD-iști peste tot.
Nu este o întâmplare. Aceștia sunt oamenii lor. Asta este prietenia politică. Sunt colegi de clasă, colegi de bancă. Se revăd după vacanță, își păstrează locurile și își dau unul altuia tema de copiat. Când îi vezi pe Marian Neacșu și Daniel Zamfir, prin ușa clasei parcă-i mai zărești pe Victor Ponta, Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae, Paul Stănescu și Olguța Vasilescu. Promoțiile se schimbă, catalogul rămâne.
Marian Neacșu, coautor al moțiunii care a dărâmat Guvernul Bolojan, vine acum să salveze țara de criza pe care a ajutat-o să se nască. Nu de oriunde, ci de la Interne, cu rang de vicepremier. După ce a contribuit la răsturnarea mașinii, vine să dirijeze circulația.
În lumina acestei liste, până și cabinetul lui Siegfried Mureșan, respins de Parlament, începe să pară un ”dream team”. Acela a primit doar 182 dintre cele 233 de voturi necesare. A picat la matematică. Acesta va trece matematica, dar rămâne de văzut dacă va trece și testul realității.
Mai interesantă decât lista miniștrilor este însă lista celor care nu vor să plătească nota.
PSD intră la guvernare, ia aproape tot, dar anunță de la început că va evalua cabinetul peste șase luni. Se instalează în casă, însă ține valiza lângă ușă. Dacă lucrurile merg bine, meritul va fi al partidului. Dacă merg prost, vina va fi a tehnocratului, a grelei moșteniri, a Bruxelles-ului, a secetei și, la nevoie, a curentului de pe casa scării.
PNL votează guvernul, apoi intră în opoziție.
Aici politica românească atinge o formă superioară de gimnastică. Liberalii ridică mâna pentru învestire și, înainte s-o coboare, anunță că se vor opune guvernului pe care tocmai l-au instalat. Pun mireasa la altar, apar în fotografii, mănâncă sarmalele și la sfârșit declară că n-au fost la nuntă.
Ni se spune că votul PNL este pentru stabilitate. Foarte bine. Dar votul de învestire nu este un bilet la cinematograf. Dacă ai ridicat mâna, ești în fotografie. Nu poți să-i deschizi guvernului ușa, să-l conduci până la Palatul Victoria, apoi să te așezi pe trotuar și să strigi că nu-l cunoști.
USR va vota împotrivă. Este o poziție mai coerentă și are suficiente motive să nu accepte întoarcerea PSD la ministerele cu bani și putere. Numai că nici votul împotrivă nu este certificat de inocență politică. Dacă singura alternativă rămâne așteptarea alegerilor anticipate, în timp ce bugetul trebuie făcut și statul trebuie să funcționeze, și USR va avea ceva de decontat.
Puritatea este frumoasă în laborator. În politică, dacă nu produce o soluție, rămâne doar un halat alb impecabil într-o cameră în care pacientul se simte tot mai rău.
Nici PNL, nici USR nu se pot bucura de un eventual eșec al PSD ca de o victorie proprie. Nu poți privi incendiul și spune „ce bine că nu-i casa mea”, când locuiești în aceeași curte. Dacă se rupe paltonul, rămânem cu toții în frig.
Asta este fotografia momentului: toți în poză, niciunul la plată.
PSD guvernează, dar numai până la evaluare. PNL votează, dar rămâne în opoziție. USR se opune, dar așteaptă ca ceilalți să rezolve criza. UDMR votează pentru stabilitate. Grupurile mici votează pentru că uneori și stabilitatea are nevoie de posturi de secretar de stat. Iar Nicușor Dan poate spune că și-a îndeplinit misiunea constituțională: a desemnat până a ieșit.
Guvernul trebuie să facă rectificarea, să pregătească bugetul pe 2027 până la 1 decembrie, să treacă iarna și să ajungă viu la evaluarea din martie sau aprilie.
Este un guvern-palton.
Îl iei fiindcă s-a făcut frig, îl porți peste ce ai pe tine și speri să nu se vadă că îi lipsesc doi nasturi. Nu trebuie să fie frumos și nici croit pe măsură. Trebuie doar să țină până la primăvară.
Un guvern-palton ne poate ține de cald o vreme. Nu ne spune însă cine repară casa.
Nicușoare, ai făcut guvern. Să-ți fie de bine.
Avem PSD, avem tehnocrați, avem Ministerul Inteligenței Artificiale, avem liberali guvernamentali în opoziție și useriști care așteaptă anticipatele. Avem buget de făcut, deficit de redus și șase luni până la următoarea evaluare.
Avem di tăti.
Acum să vedem dacă, dintre atâtea, avem și guvernare.
Radu Ciornei
Doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.






