Suceava o fi contînd, dar oamenii din Suceava nu prea

Marți, 16 mai 2023, deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a avut o mare bucurie, pe care a ținut să o aducă imediat la cunoștința opiniei publice printr-o postare pe pagina sa de Facebook: ”Echipa de negociere a mult dezbătutei rotative guvernamentale va fi condusă de către prim-vicepreședintele PNL, Gheorghe Flutur. În aceste momente sînt prezent la discuțiile Biroului Politic Național al PNL și această decizie este luată chiar acum, cînd premierul și președintele PNL, Nicolae Ciucă, i-a mulțumit domnului președinte Gheorghe Flutur pentru faptul că a avut o contribuție majoră la elaborarea și coordonarea programului de guvernare, inclusiv cînd starea de sănătate l-a obligat să fie spitalizat. Încă o dovadă că Suceava contează atunci cînd PNL este la guvernare”.

Totuși, ce anume contează din Suceava? Rîul, ramul, Cetatea de Scaun a Sucevei, drumul județean Dolhasca – Suceava, Rarăul, Țara Dornelor, Muzeul ”Ion Irimescu” de la Fălticeni, școala cu clasele I-IV de la Forăști, rețelele de apă rece și de canalizare de la Fundu Moldovei? Dar oamenii din Suceava contează?

Așa cum spune domnul Gheorghiu, domnul Flutur ”a avut o contribuție majoră la elaborarea și coordonarea programului de guvernare”. Programul de guvernare s-a referit și la domeniul educației. Normal ar fi fost ca Gheorghe Flutur, înainte de a se pune pe scris, să se fi consultat și cu reprezentanții profesorilor. Ar fi putut să se consulte cu profesorii de-acasă, cei de la Suceava. Nu există informații că președintele PNL al Consiliului Județean Suceava ar fi făcut acest lucru. Domnul Flutur nu a făcut-o nici atunci cînd a elaborat programul de guvernare și nici după aceea, mai ales după ce sindicatele din învățămînt au declanșat mișcările de protest. Și au fost suficiente: și pichetări ale prefecturilor, și marșuri de protest în Capitală și greve de avertisment.

Evident că Gheorghe Flutur a știut foarte bine că în rîndul profesorilor sînt nemulțumiri, dacă nu din presă, atunci direct, de la profesorul Grigore Bocanci, pe care dumnealui l-a pus în fruntea Inspectoratului Școlar Suceava. Chiar dacă știa că nu prea sînt soluții pentru a le oferi profesorilor ceea ce își doresc, domnul Flutur, în calitatea sa de co-realizator al programului de guvernare și de membru al conducerii coaliției de guvernare, ar fi trebuit să se întîlnească cu reprezentanți ai profesorilor pentru a-i asculta și pentru a căuta să rezolve măcar parte din doleanțele acestora.

De ce nu a făcut-o Gheorghe Flutur? Pentru că subiectul Educație reprezintă un subiect sensibil. În primul rînd pentru că, intrînd pe terenul pe care s-a ”intabulat” șeful cel mare, leneșul de la Cotroceni, cel al ”României educate”, s-a temut că ar putea să deranjeze. Apoi, de ce să-și lege domnia sa numele de o problemă complicată care dă multe bătăi de cap și a cărei soluție este incertă, erodîndu-i imaginea? Nu mai bine să vorbească dumnealui despre autostrada Suceava – Polonia, despre OMD-ul Bucovina și despre viitoarele șantiere deschise pentru extinderea rețelelor de apă și canal? Mai bine. E mult mai confortabil să vorbești despre proiecte uriașe care se vor realiza cîndva ori despre altele în care nu este mare lucru de făcut, pentru că peisajele și mănăstirile se promovează și singure, decît să abordezi nemulțumirile actuale ale unei categorii sociale.

Suceava o fi contînd, dar oamenii din Suceava, în cazul de față profesorii, nu prea. Însă, nici drumurile, nici copacii și nici Cetatea de Scaun nu votează, pe buletinul de vot pun ștampila oamenii.