Nu știu cîți dintre noi au înțeles pînă acum dacă de la Pașcani pînă la Siret va fi autostradă ca de la București pînă la Pașcani, ori doar drum expres. Mai ales în campania electorală, bucata de drum care va merge pînă în graniță a fost ba autostradă, ba drum expres, funcție de activistul de partid care vorbea despre acest subiect. În fine, bine că se face un drum care oricum va fi mai drum decît cel existent în prezent și pe care mergi de te saturi. La pachet cu drumul expres/autostradă au fost făcute repetate promisiuni de construire a unor rute ocolitoare la Fălticeni, Gura Humorului, Cîmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, fiind vorba despre proiecte faraonice, cum este cazul celui de la Humor. Cine să finanțeze cu jumătate de miliard de euro o rută ocolitoare de 10 kilometri?! Cine să arunce 500 de milioane de euro pentru un drum, chiar dacă ”lungimea centurii ocolitoare este de 10 kilometri în regim de autostradă, cu lățimea de 23,5 metri, cu două benzi pe sens, cu bandă de staționare de urgență pe fiecare parte, cu o bandă de trei metri separatoare de sensuri și cu 17 kilometri de drumuri adiacente pentru noduri rutiere, bretele, benzi de accelerare și decelerare”. Cine să dea 54 de milioane de euro pentru un kilometru de drum, chiar dacă acesta este spectaculos, în condițiile în care, în România, kilometrul de autostradă costă între 5 milioane și 30 de milioane de euro.
Cu jumătate de miliard de euro faci în România cel puțin cinci spitale de la zero. Și mai poți face ceva – căi ferate. Sau măcar poți să le modernizezi pe cele existente. Căile Ferate Române au fost ignorate sau furate de aproape toate guvernele. Cînd și cînd s-au mai pus cîțiva kilometri de cale ferată nouă, s-au mai achiziționat vreo cîteva vagoane, s-a dat cîte un var pe pereții gărilor și s-au plantat panseluțe în fața acestora. De la Suceava pînă la București sînt cam 450 de kilometri pe care-i faci cu trenul în șase ore dacă trenul nu are întîrziere. Garniturile de tren ar merge și mai repede, însă nu pot din cauză că există pericolul să sară de pe șine. Sînt porțiuni, însă scurte, unde trenul rulează cu 100 de kilometri pe oră. Atît.
Germania cea plină de autostrăzi nu a ignorat deloc căile ferate, ci din contră. Rețeaua este extrem de vastă și le oferă locuitorilor acestei țări, dar și turiștilor, o alternativă foarte bună la mașină ori la avion. Pe unele porțiuni trenurile circulă și cu 300 de kilometri pe oră. Evident, nu toate, ci doar trenurile intercity. Cît despre prețuri, acestea sînt destul de pipărate, însă, atenție!, nu tot timpul. Este foarte interesant modul de taxare. În aceeași zi, funcție de oră, prețul biletelor variază, acestea putînd fi achiziționate și la o treime din prețul maxim. Pe de altă parte, la cîte trenuri circulă din toate direcțiile nu este de mirare că unele dintre acestea înregistrează și întîrzieri, uneori destul de însemnate.
Cu o cale ferată întărită și cu o garnitură de tren nouă, care să poată circula pe alocuri cu 200 de kilometri pe oră, și nu 300, drumul Suceava – București s-ar putea face în trei ore. Cam trei ore se va face și pe autostradă, însă una este să călătorești cu trenul, timp în care poți face diferite lucruri, și una este să stai concentrat la drum în calitate de șofer. În ceea ce privește călătoria cu avionul, tot cam pe la trei ore ajungi cu mersul pînă la aeroport, cu așteptatul în aerogară, cu zborul de o oră și cu ieșirea din aeroport. Bașca faptul că zborul cu avionul este și foarte scump.
Deputata PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, face naveta la București cu trenul. Poate și alți parlamentari de Suceava fac acest lucru, dar despre doamna Adomnicăi se știe cu certitudine asta. Nu o dată, Mirela Adomnicăi a spus că preferă să circule cu trenul pentru că, astfel, are timp de citit. Cred că doamna Adomnicăi nu s-ar supăra dacă ar citi numai trei ore pe tren și după aia ar mai citi trei ore acasă. Dar pentru asta, doamna Adomnicăi și ceilalți parlamentari de Suceava ar trebui să pună presiune pe Guvern să se apuce o dată și de căile furate și fentate române.






