Spitalul pentru copii de la Suceava prinde contur. Însă, deocamdată nu pe teren, adică în curtea Spitalului Vechi, și nici măcar pe hîrtie, adică pe planșele arhitecților, ci tot în declarațiile președintelui PNL al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Pe 25 mai, în timp ce la București, dar și în alte orașe din țară, profesorii protestau nemulțumiți de modul arogant cu care îi tratează Guvernul, domnul Flutur anunța satisfăcut că același Guvern este pe punctul de a aproba finanțarea pentru construirea unității medicale destinate copiilor: „S-a finalizat documentația pentru spitalul de copii de la Suceava și aici am speranța să obținem cel puțin 100 de milioane de euro pentru a da drumul la cea mai mare investiție din ultima perioadă pentru județul nostru, pentru sistemul de sănătate. Spitalul de copii e un spital pe care îl vom face în curtea Spitalului Vechi, undeva în zona blocurilor ANL pentru medici”.
Conform domnului Flutur, noua unitate medicală va fi construită pe o suprafață de 5.100 de metri pătrați și va avea șase etaje și aproximativ 500 de paturi, din care 124 pentru aparținători. Și ca să înțeleagă lumea cui va trebui să-i fie recunoscătoare atunci cînd, peste ani, spitalul va fi funcțional, Gheorghe Flutur a afirmat: „Au fost multe bătălii de convingere a celor care trebuie să deschidă punga și pentru județul Suceava și îmi exprim speranța că în perioada imediat următoare vom putea începe lucrările”.
Despre punga pe care guvernanții ar fi trebuit să o deschidă pentru profesori, domnul Flutur nu a spus nimic. Și nici nu pare să fi purtat ”bătălii de convingere” pentru deschiderea baierelor pungii, cu toate că domnia sa este prim-vicepreședinte al PNL și, implicit, membru al conducerii coaliției de guvernare. Mai mult, domnul Flutur a negociat programul de guvernare după ce s-a format coaliția PNL-PSD-UDMR și a negociat și acum, la rotația guvernamentală, care, însă, decomandată, nu s-a mai produs, tocmai din cauza acțiunilor de protest ale angajaților din învățămînt.
Este cert că orice investiție în sistemul medical este de apreciat și este clar că Suceava are nevoie de un spital pentru copii. Însă, Gheorghe Flutur ar fi trebuit să se abțină să vorbească tocmai acum despre suta de milioane de euro care ar urma să fie investită în curtea Spitalului Vechi. Educatorii, învățătorii și profesorii solicită, printre altele, creșterea salariilor, în special cele ale debutanților, care primesc 2.400 de lei, iar domnul Flutur vorbește despre 100 de milioane de euro. Guvernul spune că nu are de unde să mărească salariile și promite să ofere niște vouchere, ca cele pentru alimente și pentru energie, în valoare de cîteva sute de lei, iar domnul Flutur vorbește despre 100 de milioane de euro. Bineînțeles că suta de milioane de euro pentru spitalul de la Suceava nu are cum să fie direcționată către Educație, fiind vorba despre surse de finanțare separate, însă este total nepotrivit să discuți despre această sumă colosală pentru o unitate medicală destinată copiilor dintr-un oraș din România, în timp ce tu, Guvern, te gîndești să le dai doar cîțiva lei profesorilor din toată țara.
Guvernul tot spune că în România se înregistrează creștere economică, iar protestatarii se întreabă unde este această creștere? Numai în var, vopseluri, ciment, asfalt și aparatură de toate felurile? Sau numai în mașini pentru ministere și agenții, pentru salariile nesimțite din unele instituții ale statului, în pensiile din cale-afară de nesimțite sau în buzunarele clientelei partidelor care a ”îngrășat” schema de personal a instituțiilor publice? Sau o fi vorba numai despre o creștere economică închipuită, folosită pentru a manipula poporul cu televizorul și cu alte instrumente de informare/dezinformare în masă?
În condițiile în care sute de mii de angajați din sistemul de educație sînt tratați cu dispreț și li se aruncă pe jos niște vouchere, ca la săraci, este de-a dreptul indecent să vorbești cu nonșalanță despre suta de milioane de euro care va fi băgată cîndva într-un spital care se va construi tot cîndva.





