Dacă nici Monica Terteliu, atunci cine?

Monica Terteliu este prima persoană din județul Suceava care a fost vaccinată împotriva noului coronavirus. Doamna Terteliu a luat greu decizia de a se vaccina? Nu, spune aceasta: „M-am vaccinat fără a sta pe gînduri, pentru că de 10 luni de zile tratăm pacienți, pe unii cu succes, pe alții i-am pierdut. Și în această perioadă tot timpul am sperat că va apărea vaccinul, pentru a ne putea întoarce la ceea ce făceam noi înainte. Să tratăm toată patologia de boli infecțioase. Nu numai pacienții COVID. Aștept momentul cînd vom putea interna în spital și pacienții cronici de boli infecțioase. Aștept momentul cînd vor putea veni și pacienții pediatrici cu altă patologie decît COVID la boli infecțioase”.

De ce și-a mai făcut vaccinul Monica Terteliu? Pentru că ”aștept, nu în ultimul rînd, să îmi strîng bunica în brațe fără a purta mască pe față. Aștept să ajung acasă mult mai devreme față de cît am făcut-o pînă acum. Aștept ca totul să se termine cu bine, pentru că, da, acest vaccin este un prim pas de speranță”. În opinia doamnei Terteliu, vaccinul „este o piatră de temelie că va fi mai bine”.

După ce știrea a fost făcută publică prin intermediul site-urilor de știri și al rețelelor de socializare, unii dintre comentatori au luat-o peste picior pe Monica Terteliu pe motiv că s-ar lăsa manipulată de autorități, că nu știe pe ce lume trăiește și că va vedea ea ce va păți din cauza vaccinului. Nu am dat și peste argumente solide care să susțină teoria că vaccinul este periculos și nu ar trebui făcut, ci numai comentarii care s-au dorit a fi ironice ori care au fost pline de venin. Probabil că autorii acestora fac parte din categoria celor care cred absolut toate teoriile conspirației și care resping orice explicație din partea specialiștilor din lumea largă, nu doar a celor din România. Probabil că autorii acestora comentează tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul.

Vaccinarea nu este obligatorie și fiecare face ce vrea, în sensul că fiecare se poate vaccina atunci cînd îi vine rîndul ori poate refuza vaccinul. Însă, ar trebui să existe un respect reciproc și să se abțină și unii, și ceilalți de la a face mișto și de a-i contrazice violent pe cei care au altă opinie. Respectul ar trebui să fie cu atît mai mare atunci cînd vorbim despre oamenii care iau deciziile în deplină cunoștință de cauză. Monica Terteliu este șefa Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean Suceava, văzînd și tratînd atîția și atîția bolnavi de COVID, și a fost infectată de două ori cu noul coronavirus. Păi, dacă doamna Terteliu nu știe despre ce este vorba, cine ar putea ști? Cei care-și dau cu părerea și aruncă miștouri de autobază de cîte ori au ocazia? În țara în care lucrurile sînt cu fundul în sus, scara de valori fiind răsturnată sau chiar furată și vîndută pentru băutură, nici nu este de mirare că cei care se pricep la fotbal și la politică au devenit experți și în probleme de sănătate publică.

Cazul Terteliu arată cît de jos am ajuns și demonstrează că este oarecum adevărată zicerea aceea care spune că fiecare popor are parte de conducerea pe care o merită. Spun oarecum adevărată, fiindă dacă stai și citești comentariile la adresa medicului Terteliu poți trage concluzia că, de fapt, conducătorii sînt mai buni decît poporul. Decît o anumită parte a poporului.