Într-o emisiune la Radio Top, președintele Organizației Județene Suceava a PNL, șeful administrației județene Gheorghe Flutur, și-a exprimat nemulțumirea că liberalii suceveni au obținut un scor mai mult decît modest la alegerile din 6 decembrie. Și-a exprimat nemulțumirea în contextul în care a fost întrebat dacă se vor mai face șosele de centură la Gura Humorului, Cîmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, așa cum dumnealui a promis în campania electorală, atunci cînd cerea un vot pentru liberali.
Domnul Flutur a declarat: ”Mă voi bate în continuare, dar asta este viața, trebuie să fiu corect cu dumneavoastră. Eu sînt un om care am fost în politica la vîrf și știu multe. Cînd le-am cerut sucevenilor un vot, dați un vot pentru parlamentarii liberali ca să avem un guvern al nostru să facem treabă, sigur că ne-au dat și eu le mulțumesc. Totuși, prezența a fost slabă la vot, iar procentele făcute de PNL… dacă la locale noi am făcut un scor foarte bun, și eu am făcut un scor, și primarii noștri, la parlamentare am făcut un scor care ne situează pe locul 22 în țară. Deci, eu nu sînt mulțumit de acest scor, nu sînt mulțumit de noi, de PNL, ca să fiu corect”.
Însă, părea că Gheorghe Flutur vrea să spună mai mult, dar se abține. Părea că Gheorghe Flutur este foarte supărat pe primarii de pe axa Humor – Cîmpulung – Dorna. În special pe primarul liberal vopsit în independent de la Humor, Marius Ursaciuc, și pe primarul PNL de Cîmpulung, Mihăiță Negură. La alegerile locale, domnul Ursaciuc a obținut 61,20% din voturi, iar PNL 56,16%, în timp ce domnul Negură a avut 73,08% din voturi, iar PNL 51,38%. La parlamentare, la Gura Humorului liberalii au cîștigat numai 27,58% din voturi, iar la Cîmpulung doar 28,40%. Așa că s-ar putea ca Guvernul PNL condus de Florin Cîțu să nu bage bani în județul Suceava, iar centurile ocolitoare să ocolească Humorul, Cîmpulungul și Dorna.






