Cu ochii în soare și cu gălețile pentru lapte pline

Pe 25 iunie, la sediul Direcției pentru Agricultură Județeană Suceava, a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social, convocată de prefectul județului, Bogdan Păstrăv, ca urmare a sesizării transmise de Asociația Producătorilor Agricoli din Bucovina.

Conform comunicatului Prefecturii, ”întâlnirea a avut ca principal obiect de dezbatere impactul economic și social generat de decizia companiei Lactalis de a sista colectarea laptelui din județul Suceava începând cu data de 1 august 2026, măsură care afectează în mod direct un număr important de crescători de animale din zona montană”. Trebuie de subliniat că ședința a avut loc la două săptămîni după ce presa a relatat pe larg despre lovitura primită de micii fermieri din zona de munte a județului Suceava și cu numai cîteva zile înainte de intrarea în vigoare a deciziei companiei franceze.

Cu toate că au trecut două săptămîni de la apariția informațiilor în presă privind decizia Lactalis, domnul Păstrăv a vorbit despre ”necesitatea unei intervenții RAPIDE (!!!) și coordonate din partea tuturor instituțiilor implicate, evidențiind riscul major cu care se confruntă aproape 1.000 de gospodării din zona de munte, pentru care activitatea de creștere a animalelor și valorificarea laptelui reprezintă principala sursă de venit. În cadrul discuțiilor au fost analizate principalele efecte ale acestei decizii asupra fermierilor și comunităților rurale, precum și dificultățile întâmpinate de procesatorii locali în gestionarea, într-un termen scurt, a cantităților de lapte care au rămas fără posibilități de valorificare. Reprezentanții Asociației Producătorilor Agricoli din Bucovina au atras atenția asupra riscului de diminuare a efectivelor de animale și asupra situației dificile în care se află numeroase ferme familiale, deja afectate de prețurile reduse de valorificare a laptelui”.

Mai spune comunicatul că, ”totodată, reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava și ai Direcției pentru Agricultură Județeană Suceava au prezentat situația existentă la nivelul județului și au analizat, împreună cu reprezentanții fermierilor, posibile măsuri de sprijin și alternative pentru valorificarea producției de lapte”. Adevărul este că Direcția Agricolă Suceava s-a mișcat rapid după ce a aflat despre situație, transmițînd informări unor instituții care au legătură cu subiectul și intrînd în contact cu diverși procesatori și cu cei care se ocupă de colectarea laptelui.

Prefectura a anunțat că ”va monitoriza îndeaproape evoluția acestei situații si va întreprinde toate demersurile necesare pentru protejarea producătorilor locali și menținerea viabilității sectorului zootehnic din județ. De asemenea, săptămâna viitoare va fi organizată o ședință de lucru în zona Vatra Dornei, cu participarea crescătorilor de animale și a instituțiilor competente, în vederea identificării unor soluții concrete și durabile pentru problema colectării laptelui”.

În iulie 2020, aceeași companie Lactalis a închis fabricile de la Floreni și Vatra Dornei. Pe 15 iulie 2020, pe pagina Radio Top scria: ”La Vatra Dornei a avut loc o întîlnire cu producătorii de lapte din zonă în cadrul căreia s-a efectuat o analiză aplicată privind perspectivele procesării laptelui în județul Suceava. La ședință au participat domnul subprefect Daniel Prorociuc, alături de doamna deputat Angelica Fădor, reprezentanții MADR, domnii secretari de stat George Scarlat și Aurel Simion, și domnul Dorin Cojocaru, președintele APRIL (Asociația Patronală Română din Industria Laptelui). Autoritățile administrației locale au fost reprezentate de domnul vicepreședinte Viorel Seredenciuc, domnul primar Ilie Boncheș, directorul Direcției Agricole Suceava și directorul executiv al APIA Suceava. În cadrul ședinței au fost intervenții ale primarilor din comunele Poiana Stampei, Panaci, Ciocănești, Șaru Dornei, reprezentantul Cooperativei Munții Dornelor și al Cooperativei Valea Dornei, domnul Cristian Țăranu, procesator din zonă, precum și al investitorului prin finanțare AFIR din Poiana Stampei, domnul Iulian Gemănar”. În ciuda vîlvei create și a ședințelor desfășurate nu s-a întîmplat nimic, iar oamenii lăsați cu ochii în soare și cu gălețile pentru lapte pline au trebuit să se descurce cum au putut.

Evident că autoritățile nu puteau și nu pot să stea cu mîinile în sîn, dar rezultatul de acum va fi similar cu cel din iulie 2020.

Ședințele trec, problemele rămîn și cît de curînd județul Suceava va rămîne fără sectorul zootehnic, iar copiii vor vedea vaci doar în documentare, în desenele animate și pe cutiile de lapte.