Ce ți-e și cu viața asta. Viața asta politică

Era 4 februarie 2024. Gheorghe Flutur era președinte al Consiliului Județean Suceava, președinte al PNL Suceava, prim-vicepreședinte PNL la nivel național și mai era tare pornit împotriva lui George Simion, care organizase un miting la Suceava la care îi ceruse demisia de la șefia administrației județene.

Gheorghe Flutur a adunat în centrul Sucevei 3.000 de oameni de la orașe și sate pentru a protesta împotriva extremismului și l-a adus pe scenă pe un băiat care ținea în mînă imitația unui bilet de avion uriaș cu destinația Moscova, ”bilet” care era pentru George Simion.

Conform unei știri Radio Top din ziua respectivă, ”au mai luat cuvîntul pentru a transmite mesaje împotriva extremismului Doina Iacoban, subsecretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, medicul rădăuțean Cătălin Silviu Țibeică, profesorul Florentin Lehaci, de la Fundu Moldovei, Sabrina Seserman, de la Institutul Bucovina, profesorul de română Gheorghe Cîrstian, de la Colegiul Național <Petru Rareș> Suceava, avocata Daniela Mitrea, primarul PNL de la Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consilierul județean PNL Tudor Plăcintă și profesorul de istorie Adrian Puiu, directorul Colegiului Național <Eudoxiu Hurmuzachi> Rădăuți. La evenimentul din centrul Sucevei au mai fost văzuți primarul PNL al Sucevei, Ion Lungu, primarul PNL al Rădăuților, Bogdan Loghin, deputatul PNL de Suceava Ioan Balan și administratorul public al județului Suceava, Irina Vasilciuc.

Cei prezenți aveau pancarte pe care scria <Extremismul este refugiul incompetenților>, <Bucovina ținutul toleranței> sau <Bucovina zice da Europei, și nu extremismului>. Pe fațada Casei Culturii a fost afișat un banner uriaș pe care scria <Bucovina ținutul Libertății spune NU extremismului>”.

La alegerile locale din 9 iunie, AUR nu a avut candidat la președinția Consiliului Județean Suceava, pentru că PNL a avut grijă să scape de el, folosindu-se de o eroare tehnică a AUR-ului, voită sau nu, nu e totuși limpede. Numai că asta a reprezentat o gafă uriașă, pentru că voturile pe care le-ar fi obținut AUR s-au dus în mare parte către candidatul PSD, care, astfel, l-a învins pe Gheorghe Flutur. La alegerile parlamentare, AUR Suceava a obținut la Camera Deputaților 25,5 la sută din voturi, PSD Suceava 20,89 la sută şi PNL 12,2 la sută. La Senat, tot AUR Suceava a ieșit pe primul loc. AUR Suceava are un senator și trei deputați, iar PNL Suceava are un senator, pe Gheorghe Flutur, și doar un deputat, pe Ioan Balan.

Fostul primar PNL de Suceava, Ion Lungu, nu a mai fost lăsat să candideze, iar la începutul acestui an, fiind acuzat că a pactizat cu PSD-ul, a fost dat afară din partid într-o ședință organizată de Gheorghe Flutur la Gura Humorului. Irina Vasilciuc, care a vorbit și domnia la mitingul de înfierare cu mînie liberală a lui George Simion și a AUR-ului, a ajuns, din administrator public al județului Suceava sub administrație PNL, administrator public al municipiului Suceava sub administrație PSD.

După eșecul de la prezidențiale, Gheorghe Flutur și-a pierdut funcția de prim-vicepreședinte PNL la nivel național, iar la începutul săptămînii trecute, după o ieșire nervoasă a deputatului Ioan Balan la adresa sa, Gheorghe Flutur a demisionat din funcția de președinte al Organizației Județene Suceava a PNL.

La începutul săptămînii trecute, liderul AUR, George Simion, era la Washington, unde participa la evenimentele premergătoare învestirii lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite Ale Americii.

Ce ți-e și cu viața asta. Cu viața asta politică.