„Ce relaţie există între sănătatea mentală şi dezordinea creatoare? Cît de precară, de discutabilă, de condiţionată istoric şi cultural este normalitatea noastră? Cărţile mari devin mai actuale cu trecerea timpului, de parcă ar fi fost scrise pentru viitor. Considerată, în epocă, un veritabil reper pentru mişcarea antipsihiatrică, <Istoria nebuniei în epoca clasică> ne vorbeşte, în contextul războaielor culturale care polarizează lumea de azi, despre primejdia de a transforma privirea clinică în bisturiul unei societăţi bolnave de conformism şi secătuite vital”. – Cristian Iftode
„Ce este nerațiunea? Cum am devenit noi, oamenii moderni, ființe care se definesc prin rațiune, exilînd în temnițe, în beciuri umede și reci sau în azile, tot ceea ce ne înspăimîntă la ceilalți ca fiind lipsă de rațiune? <Istoria nebuniei> este povestea fascinantă a călătoriei omului modern în spațiul întunecat dincolo de zidurile pe care el le-a înălțat în jurul minții sale, pentru a-și proteja rațiunea, adeseori fără succes, de ispitele care nu încetează să o seducă și să o amenințe cu prăbușirea”. – Ciprian Mihali
„În esență, <Istoria nebuniei> este o deconstrucție a unei tendințe prea-omenești: aceea de a judeca și a exclude. Actualitatea cărții vine din reiterarea unui adevăr simplu: fie că a încercat să creeze mituri sau, dimpotrivă, să anihileze stranietatea, omul rămîne întotdeauna o ființă însetată să dea sens lucrurilor pe care nu le poate înțelege. Creator sau violent, el se legitimează prin nevoia de sens, raționalitatea sau nebunia fiind, înainte de toate, categorii menite să normalizeze prezența excepționalului în cotidian”. – Magdalena Mărculescu
„Scrisă strălucit, riguroasă din punct de vedere intelectual și cu o teză care zguduie complet presupunerile psihiatriei tradiționale”. – R.D. Laing
„Extraordinar… bogat și insistent și aproape nerezonabil în repetițiile necesare”. – Maurice Blanchot
„Această carte magnifică necesită o minte capabilă să fie, la rîndul ei, aceea a unui istoric, a unui filosof, a unui psiholog și a unui sociolog – pur și simplu niciodată exclusiv una dintre acestea… Metoda lui Foucault nu este una care ar putea fi oferită ca exemplu; nu e la îndemîna oricui. E nevoie de ceva mai mult decît talent”. – Fernand Braudel
„Foucault returnează istoriei un fragment de «natură» și transformă nebunia, ceva ce considerăm a fi un fenomen medieval, într-un fenomen al civilizației”. – Roland Barthes
Michel Foucault (15 octombrie 1926 – 25 iunie 1984), filosof, istoric al ideilor, scriitor și critic literar francez, a lăsat posterității o operă cu puternice ecouri în filosofia și istoria științei, în psihanaliză, în sociologie etc. A absolvit École Normale Supérieure, unde a studiat filosofia cu Merleau-Ponty, și Universitatea Sorbona, obținînd pe rînd trei licențe: în filosofie (1948), în psihologie (1950) și în psihopatologie (1952). Între 1955 și 1960 a lucrat în diplomație culturală la Uppsala, Varșovia, Hamburg, predînd în același timp franceza la universitățile respective. A revenit în Franța, unde a fost mai întîi titular al catedrei de filosofie de la Universitatea Clermont-Ferrand, apoi la Universitatea Paris VIII, iar din 1970 a fost profesor la College de France din Paris. Printre cărțile sale se numără: Nașterea clinicii, Arheologia cunoașterii, Cuvintele și lucrurile, Istoria sexualității, Ordinea discursului, Guvernarea de sine și guvernarea celorlalți, Anormalii etc.
Orizonturi
„Superb… Aceasta nu este doar o istorie a științei. Este o istorie a lumii moderne văzută prin lentila științei”. – Los Angeles Review of Books
Istoria științei așa cum nu a fost niciodată spusă pînă acum: o poveste despre outsideri și eroi necunoscuți venind din afara canonului occidental, cu care sîntem familiari cei mai mulți dintre noi.
Cînd ne referim la originile științei moderne, începem de obicei cu Europa. Ne amintim de marile minți ale lui Nicolaus Copernic, Isaac Newton, Charles Darwin și Albert Einstein. Dar istoria științei nu este și nu a fost niciodată un efort exclusiv european. Copernic s-a bazat pe tehnicile matematice provenind din texte arabe și persane. Legile mișcării ale lui Newton au plecat de la observații astronomice realizate în Asia și Africa. Cînd Darwin scria Despre originea speciilor, a consultat o enciclopedie chineză din secolul al XVI-lea. Și cînd Einstein a studiat mecanica cuantică, a avut ca sursă de inspirație pe de fizicianul bengalez, Satyendra Nath Bose.
”Orizonturi” este o istorie a științei așa cum nu a fost vreodată povestită pînă acum, dezvăluindu-și eroii necunoscuți, dar și faptul că cele mai importante descoperiri științifice au avut loc prin schimbul de idei al diferitelor culturi din întreaga lume. În această istorie ambițioasă, revelatoare, James Poskett reformulează istoria științei, dezvăluind contribuțiile vitale pe care oamenii de știință din Africa, America, Asia și Pacific le-au adus acestei povești globale.
”Îl chema Tupaia, era preot și navigator polinezian și se orienta pe mări urmînd traseele stelare și unduirile valurilor. El a făcut prima hartă a Oceanului Pacific pentru James Cook, ajutîndu-l pe el și pe alți exploratori europeni să se orienteze într-o lume pe care nu o cunoșteau, dar voiau s-o cucerească.
Îl chema Graman Kwasi, se născuse în Africa de Vest, dar a trăit ca sclav pe o plantație de zahăr din America de Sud. Acolo a descoperit un remediu împotriva malariei care l-a făcut atît de celebru încît naturalistul suedez Carl Linnaeus a botezat o plantă în onoarea sa și l-a ajutat să-și poată dedica restul vieții studiului botanicii.
Îl chema Isaac Newton și a făcut una dintre cele mai mari descoperiri ale tuturor timpurilor, dar asta nu în timp ce aștepta să-i cadă un măr în cap, ci stînd confortabil în biroul său și citind avid cărțile de călătorie ale navigatorilor și exploratorilor vremii sale.
Cu mintea sau cu pasul, oamenii și-au dorit întotdeauna să înțeleagă mai mult din lumea în care trăiesc, iar fiecare cucerire făcută cu gîndul a fost întotdeauna urmată și de o cucerire făcută cu pasul, și invers.
James Poskett spune povestea istoriei științei și a oamenilor care și-au dedicat viața înțelegerii și, deopotrivă, cuceririi lumii, întrucît cei care au vrut s-o înțeleagă și cei care au vrut s-o cucerească au fost întotdeauna strîns legați unii de ceilalți, și așa continuă să fie și acum. Pentru că puterea este, și a fost întotdeauna, cunoaștere”. – Laura Câlțea
„O repovestire radicală a istoriei științei… Poskett îmbină cu pricepere realizările unor figuri mai puțin cunoscute în istoria mai largă a științei… Cartea e de o claritate izbitoare”. – Financial Times
James Poskett este profesor asociat în istoria științei și tehnologiei la Universitatea din Warwick și are un doctorat la Universitatea din Cambridge. A scris pentru publicații de renume precum Guardian, Nature și BBC History Magazine, printre altele. A fost selecționat pentru BBC New Generation Thinker Award și a cîștigat premiul Newcomer of the Year de la Asociația Scriitorilor Britanici din domeniul Științei. În articolele sale, James Poskett tratează teme legate de istoria globală a științei și tehnologiei, variind de la fizica secolului al XVII-lea pînă la biologia secolului XX. Cercetările sale l-au purtat în întreaga lume, de la observatoarele astronomice din India, pînă la muzeele de istorie naturală din Australia. În prezent, locuiește în Warwickshire, Anglia.
Editura Trei
