Primul roman al pastorului adventist bucovinean Robert Lungu stabilit în Norvegia este nici mai mult nici mai puțin decât un ”coup de maître”. Dedicat „tuturor copiilor orfani din lume”, este o proză în care ficțiunea de anticipație și realitatea secolelor XXI și XXII se împletesc. O scriere motivațională a unui autor care cunoaște din proprie experiență traumele copilului cu multiple violențe în familie, bine documentat și în privința situației copilului abandonat, ante și post 1989 în România. Publicată în 2024 la Ed. Napoca Star din Cluj, cartea ”ORFANU’ sau cum să devii Unu’”, aduce în scenă personaje captivante și situații reale sau imaginare, abordând tematica identității, a interculturalității, toate etapele devenirii fiind dispuse cu atenție în „sertarele narative”.
Protagonistul – Adam Sator, un centenar vivace, cu creierul limpede, ce respectă principiile alimentației sănătoase, făcând sport zilnic, mișcare în aer liber – locuiește în orașul Drasipolis din Grecia, la malul mării, și e proprietarul agenției de presă HEPTAGON, multimilionar preocupat intens de acte caritabile. Verbul care îi ghidează existența în această etapă a vieții este „a dărui” celorlalți din ceea ce a acumulat: experiență personală, bunuri materiale necesare existenței.
Confesiunea lui Adam are loc pe o perioadă de câteva zile, în cursul unui interviu pe care i-l ia un jurnalist cu mult mai tânăr, Anákrinos Atmis, complet captivat de povestea de viață a interlocutorului, care îi mărturisește de la bun început: „M-am născut în 2024 la Drasipolis, în Grecia, dar m-am trezit la viață vreo patru-cinci ani mai târziu, în casa unei asistente maternale din București”. Fiu al unui cuplu greco-român, protagonistul narator este într-un continuu balans între spațiul elen și cel românesc, unde se află rădăcinile paterne.
Adam își extrage din scrisoarea lăsată de tatăl lui înainte de a muri – intitulată ”Primii șapte pași spre extraordinar” – înțelepciunea și forța de a-și continua viața prin forțe proprii. Află abia de la vârsta de 10 ani cele mai importante elemente din viața tatălui său, conturându-și astfel cu precizie identitatea, aflând că mama se numea Zeah și era grecoaică. Iată un fragment din scrisoarea tatălui: „Dragul meu, după cum vezi, îți scriu în limba română, fiindcă m-am născut și am crescut în România. Sper că o vei învăța și tu pentru că planul este să ne întoarcem împreună spre locurile mele natale, într-o zonă fostă minieră de pe lângă Gura Humorului”.
În ziua aniversară, protagonistul continuă povestind cum a crescut ca orfan în România, după decesul neașteptat și al tatălui. La început alături de o asistentă maternală, Monica, pe care o crede mama lui. După pierderea acesteia, e preluat de un cuplu de asistenți, care nu sunt la fel de afectuoși ca „mama”. Crescând mai apoi în Casa Speranța din București, str. Răspântiilor 33, băiatul se adaptează la condițiile existente și primește printr-un emisar, la acea vârstă, misiva tatălui, care conține „o fotografie, o scrisoare, o cheiță cu numărul șaptezeci și șase pe ea, o pereche de aripi sculptate în lemn și 137 de euro și 40 cenți”.
Pașii indicați de tată, pe care fiul îi va respecta toată viața și pe care îi transmite în cursul acestui interviu sunt: recunoștința, responsabilitatea, claritatea, acțiunea, echilibrul relațional, perseverența, creșterea. O primă calitate a omului echilibrat este RECUNOȘTINȚA, în primul rând față de Dumnezeu pentru tot ceea ce i-a dat și Robert Lungu include un citat din Seneca: „Mulțumește-te cu puțin, pentru că puținul îl vei avea tot timpul alături”.
În ceea ce privește RESPONSABILITATEA, aceasta trebuie neapărat inclusă în traseul spre extraordinar și spre starea de bine. Atât tatăl, cât și mama micului Adam au fost crescuți de tați iresponsabili, alcoolici, abuzivi (și în România, și în Grecia). De aceea, este dat un citat din Apostolul Matei (7.3) cât și din Doctorul Luca (6.41): „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?”.
Citând cugetarea lui Mark Twain, autorul include CLARITATEA în sfaturile testamentare ale tatălui către fiu: „Două zile sunt cele mai importante în viața unui om: ziua în care te-ai născut și ziua în care știi pentru ce te-ai născut”. Adam Sator își justifică alegerea zilei de naștere pentru interviul testamentar -10 iunie 2124 -, pentru că dorește să transmită cu precizie sfaturile tatălui celor care îi urmează: „Claritatea este ca o hartă, care ne ajută în luarea deciziilor pe termen scurt, mediu și lung. Claritatea presupune o cunoașterea bună a inputurilor pe care dorim să le întrebuințăm pentru crearea outputului dorit”. Parafrazându-l pe Friederich Nietzsche, filosoful german citat de Victor Frankl în cartea ”Omul în căutarea sensului vieții”, protagonistul afirmă: „…toți aceia care vor avea un de ce pentru care să trăiască, pot trece peste orice”.
Nu mai puțin importantă este ACȚIUNEA „liantul dintre primii și ultimii pași cât și substanța care se dispersează printre ei”. Prin acțiune gândită cu claritate se face trecerea de la proiectul propus, de la vis, la realitatea concretă. De aceea, gândul tatălui reprezintă o linie directoare în existența lui Adam: „…atunci când valorile și prioritățile se limpezesc, ambiția, motivația și energia nu trebuie decât puse la treabă”.
Apelând la psihologie, psihanaliză și la literatura motivațională inspirată de aceste discipline, Robert Lungu continuă lista cu recomandarea ECHILIBRULUI RELAȚIONAL, de fapt al cincilea pas spre extraordinar. Citându-l pe Carl Jung, amintește importanța lecturilor din marele psihanalist și psihiatru pentru tânăra Zeah, care l-a descoperit în biblioteca liceului. Lectura i-a adus adolescentei elene de la începutul secolului XX iluminare în suflet și „i-a aprins dorința de a trăi extraordinarul prin interiorizarea acestei atitudini”. De atunci, povestește viitorul ei soț român, mantra Zeei a fost: „relații, eu cu mine și cu alții”. Prima ei sursă a fost enunțul biblic: „să iubești aproapele tău ca pe tine însuți”. Acesta a fost secretul echilibrului ei relațional, iar măsurile luate au fost simple, provenind dintr-o celebră zicere în engleză: ”accept unchangeable, change changeable, avoid unacceptable – acceptă ceea ce este de neschimbat, schimbă ceea ce se poate schimba, evită ceea ce este inacceptabil”. La fel de importantă este capacitatea de a fi un bun ascultător și efortul de a ține minte numele celor cu care dialoghează, aprecierea acestora când este cazul, pentru că, așa cum spunea Mark Twain : „După un compliment bun pot trăi fără mâncare două săptămâni”.
Verbul A PERSEVERA deschide o altă cale spre cizelarea personalității. Este al șaselea pas în urcușul spre împlinire totală, pentru că „ordinarul este caracterizat prin inconsecvență, extraordinarul prin consecvență.” Robert Lungu alege un exemplu elocvent pentru această calitate umană: cazul australianului Arthur Molcom Stace, născut în 1885 la Sydney, fără educație, în condiții de paupertate extremă (familie de alcoolici), copilăria și adolescență fiindu-i etape de vagabondaj. Tinerețea i-a fost marcată de Primul Război Mondial, luptând ca soldat australian pe frontul din Franța, nu mai mult de trei luni, în marile carnagii ale conflagrației. Evenimentul capital al vieții lui Arthur a fost întâlnirea providențială cu evanghelistul baptist John Gotch Ridley, „pionul și omul care l-a inspirat pe Arthur pentru următoarea etapă a vieții sale. ” Conceptul și termenul care îi devine slogan este Eternitate și Arthur a intrat în conștiința publică drept Mr. Eternity. Un gest original de-al lui: „La ora cinci dimineața, de câteva ori pe săptămână, Arthur își lăsa soția în pat și ieșea pe străzi pentru a scrie Eternitate oriunde i se părea lui interesant. Și a făcut asta mai bine de treizeci și cinci de ani.” De aceea, conchide autorul, „disciplina a presupus rutina ieșirii din zona de confort”, iar numele lui este reținut pe tot mapamondul ca: „Mr. Eternity”.
Ultimul sfat at tatălui este scris în data de 2 octombrie 2024, când copilașul se joacă în premergătorul de plastic, fără să știe ce îl așteaptă. Adam va ajunge mult mai târziu la text, dar îl va ține minte toată viața. Este vorba despre inculcarea acelei „mentalități de CREȘTERE” care presupune „o atitudine fermă în fața eșecului, a nereușitei, a ratării, a viciilor și a tot ceea ce ne îngenunchează”. Trebuie să luptăm împotriva autosuficienței și să nu uităm: creșterea este o calitate continuă.
Petrecerea pentru aniversarea celor o sută de ani împliniți de Adam Sator se încheie cu ziua post aniversară. Jurnalistul care se pregătește de plecare și mai primește din partea gazdei alte câteva dezvăluiri importante privind simbolistica cifrei șapte, valoarea de „talisman” a scrisorii lăsate de tată și decizia lui Adam de a promova binele în jurul lui, „oricare ar fi fost nenumăratele obstacole și pierderi umane prin care a trecut.”
Prețios îndrumar pentru conturarea personalității cititorilor de orice vârstă, romanul ”Orfanu’ sau au cum să devii Unu’” de Robert Lungu merită pe deplin atenția noastră și constituie o punte de legătură între sine și semeni, așa cum sunt teatrul, poezia sau muzica.
„Extraordinarul este ca mersul pe apă. Cea mai importantă întrebare nu este cum să mergi pe apă, ci când. Tot la fel, ne întrebăm când se poate trăi extraordinarul”. Robert Lungu are abilitatea de a amalgama cu abilitate ideile extrase din lecturi, dintr-o bibliografie bine aleasă, configurând și dimensiunea motivațională a cărții. Așadar, visul la care ținem poate oricând să devină realitate.
Elena-Brândușa STEICIUC
Suceava, martie 2026
