PSD, care se crede Nadia Comăneci, dar care e de fapt o copilă care se hîșînă pe bara bătătorului de covoare, încearcă de cîteva luni un exercițiu de gimnastică politică dificil chiar și pentru un partid cu experiență: să fie simultan la guvernare și în opoziție. Votează în ședințele de coaliție, negociază ministere, gestionează bugete, iar la finalul zilei iese public și explică de ce lucrurile merg prost. Nu din vina lor, evident.
Este o tehnică veche, dar rar aplicată cu atîta consecvență: critici partenerii, deplîngi deciziile colective, promiți corecții radicale, după care participi la următoarea ședință exact cu aceiași oameni și cu aceleași hîrtii pe masă. Un partid cu fundul în două luntri, care speră că electoratul nu se uită la apă, ci la steagurile binelui colectiv, fluturate ca la paradă. Un simplu exercițiu online ne poate spune multe despre această strategie. O căutare rapidă pe Google după expresia „PSD amenință că părăsește coaliția” returnează zeci de titluri diferite în ultimele luni. Crize repetate, avertismente ciclice, declarații grave care se sting discret după cîteva zile, precum tarifele măscăriciului portocaliu. Acumularea lor construiește imaginea unei dualități permanente și, în cele din urmă, pernicioase: partidul care conduce și protestează în același timp, care a furat slănina și se plînge că frigiderul e gol.
În realitate, acest joc al amenințărilor cu ieșirea de la guvernare seamănă tot mai mult cu un circ de mahala, repetat pînă la plictiseală. Un spectacol menit să creeze impresia că alianța cu USR și PNL este o constrîngere, o concesie făcută cu greu, aproape împotriva voinței partidului. Numai că aritmetica puterii spune altceva. Cu aproximativ 18 procente în sondaje, PSD nu își permite luxul de a arunca guvernarea pe fereastră. Dimpotrivă, are tot interesul să rămînă agățat de butoane, să controleze ministere, agenții, companii de stat, rețele de influență. De aici și teatrul zilnic: destulă revoltă ca să sune credibil pentru alegătorii nemulțumiți ai suveraniștilor, care gîndesc cu mațul și buzunarul, strîmbături din nas și schimonoseli ale gurii, marca Grindeanu, ca să arate votanților PSD că mezalianța cu USR le pute, dar nu au ce face, însă toate aceste ifose de servitoare care e scoasă la birt de ordonanța maiorului nu duc niciodată la ceva concret ce le-ar putea pune în pericol sinecurile și privilegiile.
În paralel, PSD cochetează tot mai vizibil cu un electorat nervos, maslowian, atras de mesaje simple și de conflict permanent. O parte din discursurile recente par construite cu gîndul la cei care privesc spre AUR. Curtează acest electorat cu răbdarea vulpii din fabula lui La Fontaine, care nu atacă direct, ci așteaptă să cadă brînza din ciocul corbului. Numai că există o problemă structurală: electoratul radical preferă originalul georgescian al mesianismului deșănțat, nu copia prudentă a unui partid aflat la masa guvernării. Nu poți poza convingător în rebel cînd semnezi rectificări bugetare, așa cum nu poți poza în victimă cu buzele unse de putere.
În acest context, premierul de sacrificiu ajunge să joace rolul măgarului de povară care cară întreaga furie publică generată de măsurile de austeritate. Corecțiile bugetare, inevitabile după ani de cheltuieli pe caiet la birtul coanei Ursula, cad în sarcina celui aflat în fruntea Guvernului, în timp ce partidul care a orchestrat generozitatea electorală de ieri își pregătește discursul critic pentru mîine. E o împărțire convenabilă a rolurilor: unii au împărțit pomeni, alții explică nota de plată.
Problema mai profundă este, însă, lipsa unei linii doctrinare coerente. Sub conducerea actuală, PSD pare să funcționeze din impuls în impuls, din reacție în reacție. Liderii trimit semnale diferite, uneori contradictorii, iar partidul oscilează între discurs social, reflexe de conservare a puterii și tentative de populism competitiv. Rezultatul este o ceață ideologică densă în care orice mesaj poate fi ajustat în funcție de publicul momentului. Nu e clar ce vrea PSD să fie pe termen mediu: stîlp stabil al coaliției sau portavoce a nemulțumirilor populare. Guvern responsabil sau tribun al frustrărilor colective. Actor principal sau critic permanent al propriului spectacol.
Strategia poate funcționa o vreme. Confuzia este uneori profitabilă electoral. Dar pe termen lung, alegătorii încep să observe contradicțiile. Cînd îi ataci zilnic pe cei cu care guvernezi, ajungi să explici de ce nu pleci. Cînd adopți teme radicale, trebuie să justifici de ce nu le aplici. Cînd promiți resetări, cineva va întreba inevitabil cine a ținut mîna pe butoane pînă acum.
PSD încearcă să ocupe simultan toate pozițiile de pe tabla politică, iar într-o astfel de partidă, istoria arată că cei care joacă la două capete ajung de obicei să rămînă fără nici una dintre piese. Mai există, însă, un adevăr pe care spectacolul zilnic îl evită cu grijă: ieșirea PSD de la guvernare nu ar produce apocalipsa despre care ni se vorbește obsesiv. Nu s-ar stinge lumina în Palatul Victoria și nu s-ar opri instituțiile peste noapte. Dacă PNL și USR ar decide să dea curs acestei cacealmale, mai imbecilă decît glumele din povestea cu Ionică, ciobănașul care strigă că vine lupul, PSD ar fi pus în fața unei alegeri incomode și extrem de concrete: ori guvernare alături de AUR, cu toate costurile de imagine aferente, ori susținerea tacită a unui executiv minoritar PNL-USR-UDMR din Opoziție. Nicidecum win-win, ci efectiv contrariul!
Adică, exact ceea ce partidul încearcă să evite: claritatea. Pentru că amenințarea cu plecarea e utilă doar cît timp rămîne teoretică. În clipa în care cineva spune calm „bine, plecați”, jocul se termină și începe aritmetica reală a Puterii. De aceea circul continuă. Pentru că, în spatele declarațiilor inflamate și al ultimatumurilor televizate, nimeni nu pare dispus să facă pasul care ar transforma retorica în realitate.
Așa că poate e momentul pentru ceva simplu și rar în politica românească: consecvență.
Dacă tot amenințați, faceți-o pînă la capăt.
Dacă nu, opriți spectacolul, că nu sunteți Freddy Mercury!
Hai să vă vedem!
”Put your money where your mouth is”, adică, ”faci sau taci!”, cum ar zice pe platformele de socializare vedeta detestabilă și incontestabilă a circului politic mondial!
Radu Ciornei
Doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.
