Apocalipsa tefeliștilor
Dacă ar fi să plecăm urechea la toate idiosincraziile și prevestirile Mafaldelor, Omidelor și Văngilor care populează eterul mediatic, ascunse sub titulatura de analiști politici, de mai bine de un an de zile nu există săptămînă care să nu ne pună, chipurile, în fața unor evenimente cruciale pentru viitorul și stabilitatea țărișoarei. La fiecare pas ne pîndește de după gard o nouă apocalipsă proaspăt eclozată, o criză ca în doușnouă sau o foamete ca în patrușcinci. Trîmbițele vestitorilor pereni ai colapsului iminent prevesteau că decizia CCR pe sesizarea depusă de ÎCCJ vizavi de măsurile de normalizare a pensionării magistraților poate duce la demisia premierului Bolojan, iar moțiunea simplă depusă de AUR, la adresa ministrei Mediului, Diana Buzoianu, va avea sprijinul PSD. Ni se vestea că va fi haos, fum, va ploua cu broaște, cerul se va înroși, iar cei patru Călăreți ai Apocalipsei se vor arăta la Apus, purtînd cu ei molime, foamete, recesiune și incapacitate de plată. De fapt, toate aceste prevesteli, că nu le pot ridica la rangul de prevestiri, sînt asemenea știrilor prezentate la televiziunile care vor să aplice electroșocuri permanente damblagiților anoetici ce procesează știrile pe doi biți. Acolo, tonul crainicilor care anunță un cod galben de furtună în cîteva județe este menit să îi facă pe cei vizați să ia măsuri precum Noe, să îți bată ușile și ferestrele în cuie, să facă provizii pe o lună și să își dea ultimii bani pe generatoare autonome de curent. Prevestelile acestea au darul de a le ține credulilor și adrenalina, și tensiunea la cote maxime, ca apoi să răsufle ușurați la gîndul că această coaliție a înțelepților, cu ajutorul nemijlocit al sfinților rugători din ceruri, a dus cu bine corăbioara firavă prin încă un uragan ce putea fi devastator.
De fapt, moțiunea împotriva ministrei care a zguduit zdravăn niște cuiburi de sinecuriști precum Romsilva sau Apele Române a fost, ca toate moțiunile trecute și viitoare pe care le va depune partidul cel mai popular în sondajele de opinie ale momentului, doar o petardă electorală care le permite să își aducă steagurile și țambalul la tribuna Parlamentului, și să deverseze de acolo materiale proaspete, aburinde, pentru cei ce înghit pe nemestecate aberațiile lor cu iz de vodcă și tabacioc.
În Parlamentul României, moțiunile simple nu au nici o finalitate, sînt la fel de lipsite de realism precum planurile solemne ale porcului de a mînca o troacă de mere pe Everest. În cazul în care, printr-o minune, ar trece de votul final, ele rămîn doar niște simple recomandări. Guvernul nu are obligația constituțională să demită un ministru ce pică la o moțiune împotriva sa, și nu îmi amintesc vreodată ca un asemenea demers să fi avut succes. Este pur și simplu o aberație procedurală ce dă parlamentarilor Opoziției ocazia de a le arăta votanților că ei nu freacă menta, ci se bat ca leii pentru ei, dar neagra Putere nu le ascultă vocile chinuite de obidă și necazuri. Sanchi!
Din punct de vedere electoral și al imaginii publice este la fel de imposibil ca un premier să admită că Opoziția are dreptate. Remanierea se face, cum este și normal, în urma analizelor interne, nu a zbieretelor unei Opoziții ce are ca sarcină de serviciu să strîmbe mereu din nas la orice vine din partea Puterii, chiar dacă aceasta ar pune zilnic o sacoșă cu pui fripți, bere și cartofi prăjiți la ușa fiecărui cetățean.
În pur spirit pesedist, în prezilele moțiunii, în spațiul public a apărut liderul senatorilor, traseistul extraordinar Daniel Zamfir, însoțit de șoferul erotic Budăi, dînd de înțeles că ar exista în partid o masă critică, profund nemulțumită de prestația Dianei Buzoianu, pe motivul neacordării unor avize de mediu pentru finalizarea unor hidrocentrale. De fapt, miza era pe sutele de milioane ce nu vor mai fi împărțite cu brațul firmelor de casă, nicidecum securitatea energetică a țării. Un calcul simplu a arătat ca puterea instalată a tuturor hidrocentralelor propuse pentru finalizare poate fi înlocuită în sistemul energetic național de parcuri fotovoltaice de 10 ori mai ieftine, care nu alterează definitiv mediul, ca în cazul amenajării barajelor. Mă întreb oare, așa, ca suveranistul la injecție, cîți miniștri ai Mediului a avut pînă acum PSD și oare de ce nu au dat încă acea aprobare?
Ieșirea lui Zamfir, neconcretizată de votul partidului, nu face decît să confirme observația că idiocrația din PSD, chiar dacă ni se părea că a ajuns la fundul sacului, reușește să mai scoată în față indivizi tot mai nemobilați mental care duc epitomul slinoșeniei morale în genuni tot mai adînci.
Toată această hîrjoană a declarațiilor partidelor din coaliție, care, precum două familii de swingeri, se împung zilnic pe unde se prind, dar seara sting lumina împreună, confirmă realitatea prezentată de mai multe sondaje de opinie. Spectrul politic s-a divizat definitiv în două grupări, care transcend definițiile ideologice clasice, de manual, a căror miză este continuarea drumului alături de Uniunea Europeană sau apropierea de autocrația strivitoare a criminalului Putin ori de dictatura soft de peste Ocean, cu acces la Netflix, Mac Donalds și Coca Cola, edificată de acoliții inepți ai circarului Trump.
Știrea care a consfințit forjarea acestei alianțe circumstanțiale este aceea că PSD și PNL au fost de acord să cedeze USR patru funcții de prefect, cîteva duzini de subprefecți, secretari și subsecretari de stat, și conducerea unor agenții guvernamentale. De acum USR începe politica la masa adulților, sfîrșind etapa în care, purtînd bretele și izmănuțe pînă la genunchi, ieșea bătînd din picior de la putere. Partidul tefeliștilor a înțeles că democrația internă este bună doar în curtea școlii, renunțînd de ceva vreme la alegeri interne pe bune, conducere statutară și alte mizilicuri onegiste. Liderii centrali și locali și-au bătut în cuie puterea, i-au eliminat prin excluderi staliniste pe toți cei care mai credeau că drumul în politică începe la firul ierbii și au început să citească cu lanterna, sub plapumă, manualul pesedist de bună înțelegere și conlucrare reciproc avantajoasă în interiorul partidului. Faptul că nu vor depăși niciodată fatidicul 15 % electoral, ciupit serios de partide ca SENS, DREPT sau REPER, care se adresează aceleiași bule, ce știe să înjure cu cratimă, contează mai puțin acum. Aceleași figuri se vor perinda prin fața electoratului, mimînd în fața oamenilor care au IQ-ul mai mare decît numărul de la pantofi faptul că îi reprezintă cu cinste, abnegație și departe de orice compromisuri.
De acum înainte, cînd voi auzi declarații sforăitoare ale liderilor USR la adresa partenerilor de coaliție îmi voi aminti de povestea spusă de un amic, ce mi-a relatat că, prin 1998, după o seară incendiară plină de suspans, tonuri ridicate, cuvinte mari și grele, la emisiunea lui Marius Tucă, i-a văzut pe Corneliu Vadim Tudor și Marko Bela rîzînd destinși în fața unor pahare pline, la o masă a unui cunoscut restaurant bucureștean.
Să vă fie de bine, frumoșilor, că de acum liberi nu mai crede nimeni că sînteți!
Radu Ciornei
Doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.