Săptămîna pe scurt(e)
Îngînarea verii cu toamna, sfîrșitul concediilor, al vacanțelor școlare și parlamentare, eclipsa totală de lună, pachetele boante și prost calibrate de măsuri de austeritate, și apropierea sezonului în care trebuie iar să dăm drumul centralelor sau să facem foc în sobă, au augmentat exponențial vălul de ură, sînge și nebunie ce s-a așternut peste celălalt văl de sînge ură și nebunie ce deja întunecă rațiunea faunei bipede locale și planetare, deopotrivă, și mă plasează în imposibilitatea de a trata un singur subiect al săptămînii. De aceea am ales să împart paiul editorial între toate evenimentele ce au marcat intervalul și au pus o pîine albă pe masa comentatorilor actualității sociale și politice.
Pachetul de moțiuni depuse de AUR și restul opoziției suveranoase, care au lăsat zavera internă deoparte și și-au adus aminte că sînt urmașii marilor săpători de tuneluri, a picat în Parlament precum spicele de grîu sub lama nemiloasă a batozei coaliției. Singurul lucru demn de menționat vizavi de aceasta pseudo-activitate parlamentară este faptul că reprezentanții Puterii, trecuți timp de 8 ani prin ciurul și dîrmonul luptei cu ferocele USR, i-au obligat să depună moțiunile în miez de noapte și să vină la lucru în Sfînta zi de Duminică, zi în care preacuvioșii parlamentari AUR, purtînd cușma dacică tricoloră, sînt adînciți în asceză și rugăciuni creștine. Singurul lucru remarcabil este că numărul voturilor pentru moțiune a fost mai mic decît numărul semnatarilor, dovedind că mobilizarea fizică a patrioților români cam lasă de dorit cînd nu e cu înjurături pe Tik Tok și trebuie să iasă în stradă sau să vină la muncă în Parlament. Și dacă tot veni vorba, mă întreb dacă în tabelul de semnături pentru moțiune se poate semna cu degetul muiat în tuș ori s-au ajutat, creștinește, unii pe alții.
Aceiași patrioți neobosiți, rupți de grija amestecului muscalilor în alegerile de anul trecut au propus și înființarea unei comisii parlamentare speciale pe această temă. Cum efervescența creatoare le-a dat în clocot au mai propus și o comisie de investigare a abuzurilor sexuale în universități. Da! Exact ei, partidul sub egida căruia s-a desfășurat infama școală de vară unde o tînără de 17 ani ar fi fost violată în grup, iar de atunci, întrebați despre subiect, liderii lor fredonează Kalinka și se prefac că plouă. Ar mai lipsi ca guristul caterisit Pomohaci, prin amicul său electoral Simion, să propună, prin intermediul AUR, o lege de înăsprire a pedepselor pentru pedofilie…
Dacă tot am ajuns la bietul George, inoportunat de bîrfe ieftine, precum aspectul arian al băiețelului său, contrastînd puternic cu aerul său mediteraneean, sau trecerea sa de la categoria pană la semigrea, din cauza stresului cauzat de grijile suveranismului neaoș, trebuie să îl cain pentru dezamăgirile provocate de cei pe care îi consideră tovarăși europeni de naționalism magaiot. În Polonia, amicul Nawrocki nu numai că a doborît dronele înțeleptului de la Kremlin, dar a mai și declarat sus și tare susținerea militară pentru Ucraina, iar Giorgia Meloni se întreține cu Maia Sandu. Ca și cum nu ar fi de ajuns, a văzut că urîcioșii ăia de nepalezi ne-au trimis cărătorii de comenzi, iar incendiatorii sediului Parlamentului i-au păstrat pentru ei. Poate îl pune pe Neamțu să le spună că Tănasă era sub influența vaccinului cînd s-a luat de ei, poate o pun de un asalt cu două plutoane de livratori Glovo, cu ghiozdanele pline de cocktailuri Molotov, pentru că și așa nu am intrat în război pe 3 septembrie.
Greva liderilor de sindicat din învățămînt, anunțată ca un adevărat tsunami ce va mătura Guvernul încruntatului Bolojan, a fost ca o fumigenă artizanală, dintr-o minge de ping-pong, aruncată de un adolescent frustrat la ușa pensionarului care l-a reclamat lui taică-su că fumează după buncărul de gunoi. În lipsa unor reduceri salariale, comasarea unor unități pe cît de inutile, pe atît de ineficiente și tăierea cu două ore a timpului alocat meditațiilor nefiscalizate, revendicarea majoră a marilor sindicaliști Nistor și Hadăr a fost respectul! Într-adevăr, am un mare respect pentru dascălii adevărați care nu au plecat după fenta celor doi corifei ai lătratului la Lună, la ore de vîrf, pe ecranele televiziunilor, la posturi care nu și-au plătit niciodată impozitele către buget. Mai ales că unsuroșii sindicaliști au venituri care i-ar face să se înverzească de ciudă pînă și pe cei de la hulitele ASF, ANRE și ANCOM, pe care toate categoriile sociale, privilegiate sau nu, îi folosesc pe post de „urma scapă turma” cînd cineva le arată că nivelul lor de performanță e cam pe la coada clasamentului european, iar morala lor nu este nici pe departe congruentă cu cea a serafimilor și a heruvimilor. Interesante au fost și replicile generate de afirmația unui influencer care a spus că timp de 4 luni pe an profesorii din preuniversitar au activitate nedidactică și, de aceea, mărirea normei de activitate efectivă cu două ore, de la 18 la 20 (din totalul de 40 pontate), nu ar fi chiar un samar atît de neacceptat și un motiv de grevă generală, școli închise și săptămîni pierdute. Premiul Abacul de Fontă a fost cîștigat de o stimată doamnă profesoară universitară, care a combătut sus și tare că sînt 4 luni de vacanță școlară, cînd de fapt sunt doar 16 săptămîni (plus săptămîna Altfel și Verde). Oare cu cine-o fi făcut matematica? În plus, doamna respectivă a afirmat că toate săptămînile nedidactice sînt pline pînă la refuz de cercetare, metodică, cursuri de perfecționare și multe, multe alte îndatoriri. Replica încetățenită față de afirmațiile aiuristice conținea o marmotă și niscaiva staniol, dar am s-o modific puțin. Da, stimată doamnă, sigur că da, programul profesorilor în perioadele nedidactice este plin pînă la refuz, iar parlamentarii muncesc de rup cînd au zile de studiu individual la comisii, activitate în teritoriu și ore de audiență. Sînt curios cam cît respect le datorăm profesorilor din liceele în care, de ani de zile, nu ia nimeni Bacalaureatul.
Între timp, peste Baltă, țara lui Floricel-Dansatorul de la Casa Albă, a fost zguduită de împușcarea unui propagandist MAGA ce afirma că uciderile în masă din școlile și liceele americane sînt prețul pe care națiunea trebuie să îl plătească pentru dreptul constituțional de a purta arme. În aceeași zi s-a produs cel de-al nouălea atentat în masă din acest an în școlile americane, soldat cu trei decese, și al 230-lea din 2018 încoace. No comment!
Vestea parțial bună, pentru mine, ca sucevean, a venit de la UE, care a alocat prin mecanismul SAFE aproape 17 miliarde de euro pentru România, bani din care vor fi folosiți și pentru tronsonul Pașcani – Siret al autostrăzii A7. AUR se opune, patriotic și suveranist, primirii banilor și va propune curînd, în Parlament, programul „Primul faeton”. Ce tot atîta decadență globalistă!?
Ministrul Rogobete a cerut Colegiului Medicilor și Corpului de control al Ministerului investigarea conferinței pseudoștiințifice de la Brașov, unde medicii antivacciniști și-au expus delirurile conspiraționist mistice și a anunțat posibile sancțiuni. Știrile aceasta mi-au prilejuit un acces cvasi-religios, transformîndu-mă într-un Toma Necredinciosul modern, care nu crede pîna nu vede. Despre Rogobete pot spune că văd că e pesedist, dar efectiv nu pot să cred, pentru că omul chiar face treabă într-un minister guvernat pînă acum de miniștri de paie.
Sorin Grindeanu îl critică vehement pe premierul Bolojan, care a afirmat că va demisiona dacă reformele nu trec de CCR. Cică amenințarea cu demisia e semn de neseriozitate politică. Amenințările săptămînale ale PSD cu ruperea coaliției, pe motive absolut puerile, au fost, în schimb, niște dovezi de mare responsabilitate. Ptiu, să nu vă deochi, verticalilor!
Peste toate acestea am aflat, cu titlul de mare dezvăluire și noutate, de la harnicul, preocupatul și cinstitul domn Boloș, că pe Ciolacu îl doare drept în zona prohabului de deficitul bugetar. Toți știam !
Radu Ciornei
Doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.