Pe 24 august, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, anunța că a fost semnat contractul de management cu doctorul Alexandru Calancea, cel care a cîștigat concursul de ocupare pentru a perioadă de 4 ani a scaunului de șef al Spitalului Județean Suceava. Spitalul Județean Suceava se află în subordinea Consiliului Județean.
Curios a fost că declarația nu a fost însoțită de o fotografie în care apar cei doi semnînd contractul, mai ales că domnul Flutur nu scapă nici o ocazie de a se lăsa filmat și fotografiat semnînd hîrtii cu tot felul de șefi ori șefișori. Și mai curios a fost că managerul Spitalului Județean Suceava nu l-a așteptat în poziție de drepți pe generalul în rezervă Nicolae Ciucă, premierul României, care în aceeași zi a fost prezent în curtea Spitalului Vechi, unde a vizitat o clădire care ar urma să devină centru de radioterapie. Explicația absenței domnului Calancea este aceea că dumnealui se afla în concediu de odihnă. Așa se explică și lipsa fotografiei cu domnii Flutur și Calancea semnînd documentul de instalare în funcție a celui de-al doilea și dînd noroc. Asta înseamnă că Alexandru Calancea a semnat documentul, l-a lăsat la secretariatul Consiliului Județean și a plecat în concediu.
Dacă dorea, domnul Flutur și-ar fi găsit timp să se întîlnească cu domnul Calancea înainte ca acesta să plece în concediu. Numai că nu și-a dorit, ceea ce confirmă zvonul că relația dintre cei doi s-a răcit și că nici măcar canicula de august nu a reușit să o mai încălzească.
Dacă Alexandru Calancea a luat concursul pentru funcția de manager, asta nu înseamnă că el, în calitatea sa de manager interimar pe care a avut-o, și-a făcut treaba perfect, nelăsînd loc apariției nemulțumirilor.
Cabinetul de oftică medicală





