Subsemnații, membri ai Consiliului Local al Municipiului Suceava, ne declarăm profund îngrijorați și totodată afectați de popularizarea excesivă, inclusiv în paginile ultimului număr din Jupânu’, a unui incident verbal petrecut în ultima ședință a Consiliului Local, cînd domnul primar în exercițiu, reputatul zugrav de spitale Vasile Rîmbu, într-un exces de exprimare cu nuanțe vădit arhaice și regionale, ne-a catalogat pe noi, consilierii, ca fiind ”bătuți cu leuca-n cap”, după cum arătați chiar dumneavoastră în articolul de pe pagina 1, intitulat ”Unii consilieri suceveni sînt bătuți cu leuca-n cap, dar ceilalți ce-or fi pățit?”.
Ținem să precizăm încă de la început că virgulă cînd e vorba de leucă, unii dintre noi nu știu nici măcar cum arată una și la ce folosește, așa că dacă e să fi fost bătuți cu ea, atunci fapta s-a comis pe la spate, neapărat în crucea nopții, ca să n-o fi putut vedea, și desigur undeva la țară, că din cîte știm noi, leuca e o piesă de la căruță, iar căruțele, se știe, n-au voie să circule prin oraș, deci cum să ne fi lovit ceva ce… nu-i!?
În altă ordine (sau în aceeași dezordine!) de idei, nu înțelegem de ce v-ați găsit să-i reproșați chiar domnului Primar, un fel de luminiță de la capătul tunelului, că mai ratează cîte-o vorba, din moment ce încă de la celebra adunare PNL de la Moara s-a dovedit că domnia sa e un titan al cîntecului, nu al vorbei. Acum se naște însă fireasca întrebare: dar dacă n-a greșit? Dacă a fost vorba doar de o metaforă pe care a plasat-o cu premeditare, tocmai pentru a se lămuri toți neisprăviții ca voi că domnia sa este într-o evoluție intelectuală permanentă și că asimilează fel de fel de chestii, inclusiv metafore și alte figuri de stil, de prin cărțile la citirea cărora se dedă prin toate stațiile de autobuz?
Noi chiar vrem să folosim acest prilej pentru a solicita tuturor cititorilor de bună credință să contribuie activ la îmbogățirea prin lectură a vocabularului mult iubitului nostru primar (implicit și a SUBprimarului DIC, care, se știe, îl copiază în mai tot ce vede la dînsul) prin amplasarea în stațiile-biblioteci a colecțiilor complete de Luminița, Arici Pogonici și mai ales Cutezătorii, că iar virgulă ca dînsul de cutezător mai rar, coană Joițico! Și, ușor-ușor, poate o ajunge și vorbitor.
Consilierii iubitori de lectură, așteptînd (tot metaforic) să primim și-un cap în gură






