Vizitatorii nedoriți

În contextul în care mai toți primarii din țară se plîng că nu-și vor putea face treabă dacă vor fi nevoiți să opereze concedieri, primarul PNL de la Horodnic de Sus, Valentin Luța, spune că se poate. Și nu de acum, ci de 8 ani, de cînd lucrează cu numai nouă oameni. Asta în condițiile în care organigrama gîndită de mai marii Țării care se învîrt pe la București are 35 de poziții.

A spus domnul Luța: ”Sînt sacrificii. Nu trebuie să facă toți ca mine, dar eu zic că dacă e să fie un pic de bunăvoință se pot face lucruri frumoase. Înțeleg că reforma de acum se traduce prin reduceri de personal. Reducerile de personal trebuie tratate la nivelul fiecărei localități. Sută la sută vă spun din experiența mea că la o localitate cu peste 5.000 de locuitori poți face față cu doar 10 oameni. Nu încape discuție. Problema e că trebuie corelat cu legislația, pentru că, într-adevăr, eu, la cei nouă oameni, uneori le dau atribuții care nu sînt în sarcina lor din punct de vedere legal. Legislația trebuie adaptată în momentul cînd faci reducere de personal, ca să nu mai trebuiască om separat la resurse umane, spre exemplu, pentru că așa spune legislația. Horodnic de Sus în organigramă are 35 de posturi. Posturile astea le-a stabilit statul, nu noi, că așa s-au gîndit ei că trebuie să funcționeze o primărie cu 5.600 de locuitori, ceea ce este o aberație. Vina nu este nici pe departe a administrației locale că au fost angajați atît de mulți funcționari, ci este a celor care au gîndit sistemul acesta prost”.

Adevărul este că domnul Luța este un om priceput și harnic, iar acest lucru se vede repede vizitînd comuna. În această perioadă, domnul Luța ar trebui să se roage pentru ca să nu vină în vizită și diferiți primari, pentru că aceștia nu ar veni numai pentru un schimb de experiență.

Horodnic de Sus reforma!