Unul dintre atacatorii de serviciu ai premierului PNL, Ilie Bolojan, este liderul PSD Arad, deputatul Mihai Fifor. Apariția domnului Bolojan la o emisiune tv au scos analistul din domnul Fifor, iar acesta s-a așezat în fața laptopului și a scris următorul text de înfierare cu mînie social-democrată: ”Schimbarea la faţă a premierului – sau de ce era nevoie să se ajungă până la amenințarea cu căderea Guvernului ca să se facă o guvernare bazată pe analiză, şi nu pe bardă? Se pare că, brusc, premierul Bolojan a descoperit că reformele nu se fac cu barda. După luni de discurs alarmist şi procente analizate pe genunchi, tonul s-a schimbat vizibil: nu mai vorbim de tăieri după cum i-a fost somnul de noapte, ci de analize instituție cu instituție, cel puțin la nivel central. <Nu se va merge pe o reducere cu 20% peste tot>, spune acum premierul, ci pe o evaluare corectă – unele instituții ar putea să nu fie atinse, altele ar putea avea nevoie chiar de angajări. Chiar trebuie să spun: m-a surprins plăcut schimbarea de ton a premierului în intervenţia de la Digi 24. Mai ales pentru că recunoaşte, în sfârşit, că rezultatele nu se pot vedea <peste noapte>, ci abia după câteva luni, şi că lucrurile se fac analizând întâi temeinic, nu doar de dragul de a fi părintele universal al reformei”.
Tare bine ar fi dacă Mihai Fifor le-ar da una peste bărdițe și primarului, și viceprimarului de Suceava, care sînt puși pe tăieri de subvenții și de facilități acordate unor anumite categorii sociale, atunci cînd nu se ocupă de privatizări, cărora li se spune concesionări. Dar, vai!, primarul și viceprimarul sînt colegii de partid ai domnului Fifor, așa că nu se cade ca acesta să-i critice. Și, de fapt, de unde să știe el ce se întîmplă la Suceava, cînd el are treabă doar pe la București și pe la Arad, județul vecin cu Bihorul lui Ilie Bolojan.
Bărdița Traian





