Artistul plastic Mihai Pînzaru-PIM, despre prietenia de peste șapte decenii care îl leagă de maestrul fotograf Dimitrie Balint, în contextul lansării volumului semnat de Neculai Roșca, <Dimitrie Balint – martorul unui veac de istorie a Sucevei>:
”Eu sînt unul dintre cei care, cu mîna pe inimă, pot să vorbească despre o prietenie pe care mi-a acordat-o Mitruț Balint de-a lungul a 70 de ani. Aveam 10 ani cînd l-am cunoscut. A făcut, așa, viața, destinul să mă mut într-un spațiu în care și el avea un atelier, apoi era patron, a devenit cooperator după, pentru că așa era legislația în Republica Populară Română, care a devenit ulterior Republica Socialistă România, și n-aveai voie să fii patron, totul trebuia să fie controlat de stat, așa că au fost cooptați prietenii muncii, că pînă la urmă patronul era omul care își asuma niște riscuri. Și au intrat cu tot ce au avut ei, cu inima și cu alea mobiliare, și imobiliare în cooperație, așa erau și părinții mei. Părinții mei erau cooperatori și ei aveau secție de radio, ulterior și de televiziune. Gîndiți-vă că era în 1956 cînd l-am cunoscut pe Mitruț Balint. O viață întreagă am stat împreună, viața ne-a dus, știam ce fac copiii, ce fac familiile…, și eu țin minte cînd s-a logodit el cu doamna Areta, cu iubita sa soție, pe care o regretă enorm, de care s-a despărțit cu cîțiva ani în urmă, chiar în ziua în care a fost făcut cetățean de onoare al orașului Suceava.
A fost interesant, pentru că domnul Neculai Roșca…, primordialul său merit a fost că a ales eroul. Pentru că Mitruț Balint este un erou, un om care la 96 de ani aproape lucrează, are apetență pentru expoziții, pentru a împărtăși din experiența lui cu o fervoare din asta dinamică, plină de vitalitate este un erou.
Am întîlnit și eu în viața mea de reporter de presă, de ziarist, am întîlnit o situație cumva poate și mai spectaculoasă ca vîrstă – am avut niște emisiuni din 2018 pînă în 2023, la Intermedia, cu o distinsă doamnă învățătoare, Viorica Hogaș, care a trăit pînă la 109 ani. Era bunica lui Adi Popovici, jurnalistul de la Crai Nou. Și era spectaculos cîtă voioșie, dacă vrei, în dialog, cît optimism avea… Așa și Mitruț Balint. N-a uitat să îi spună asistenței, o asistență caldă: <În 2030, pe 16 septembrie, vă invit pe toți la banchetul meu de 100 de ani!>. Asta spune de fiecare dată, dar e mare lucru să fii constat și să fii hotărît în situația asta. Este extraordinar. Și e un om care lucrează în continuare.
Era plin de prietenii domniei sale și de oameni care îl admirau sincer. A fost acolo domnul Ion Lungu, cel care i-a acordat diploma de cetățen de onoare. Încă vorbeam că cel puțin doi oameni în sala aia eram cetățenii de onoare pe care i-a validat domnul Lungu. Era Mitruț Balint și cu mine.
Cînd un om are 96 de ani, te gîndești că medicamente… E adevărat că are o grijă extraordinară familia. Fiica sa, doamna inginer Rodica Balint, care are și două nepoate excepționale, printre care Narcisa, este o recunoscută arhitectă de design de interioare. Și el are tot ce-i trebuie, are medicamentația necesară și, zic eu, obligatorie la vîrsta asta, foarte bine pusă la punct. Are plăcerea de a se mișca. Foarte mulți oameni în vîrstă refuză să se mai miște. Nu se mai mișcă nici prin apartamentele proprii. Au agorafobie. Mitruț Balint e ca un argint viu. Are un circuit zilnic la toți oamenii din spațiul ăla al pieței, în jurul Casei de Cultură, pentru că locuiește acolo, într-unul din blocuri, deasupra Galeriei de Artă locuiește. Sînt alături de el, el este o prezență constantă și face parte din stafful nostru artistic al Galeriei de Artă Zamca. Nu îl scăpăm și nu ne scapă din priviri. Îl iubim, îl respectăm, îl admirăm”.
