Aproape că nu mă mai pot desprinde de unele din fixațiile mele, de care sînt pe deplin conștient și de care m-aș lepăda fără ezitare, fiindcă zău că m-am săturat să mă bîntuie iar și iar. Totuși, în loc să se moaie, să se estompeze, sau în varianta ideală să dispară, ele devin parcă tot mai vizibile de la un an la altul și evident că și din ce în ce mai apăsătoare. Astăzi nu mă ocup nici de fixația cu ciurucurile exportate parcă la mișto și pe care le recuperăm pe post de mari valori, deși între timp ele n-au mai jucat nicăieri, nici un minut, de cînd au fost exportate la plezneală unor fraieri care au pus botul și au dat niscai bani pe împiedicații de care apoi nu mai știau nici cum să scape. N-am să scriu nici despre conducerile celor două foruri stăpînitoare ale fotbalului românesc care, de cînd sînt conduse de niște impostori, fotbalul românesc s-a dus practic dracului, fiind azi pe locul 53 în clasamentul FIFA, după ce în 1994, după World Cup, urcase pe 11, apoi pe 5, iar în 1997 pe 4!!! În loc să le crape obrazul de rușine acestor Iorgulescu și Burleanu, ăștia clocesc noi metode de fraudare a alegerilor următoare, procurorii României avînd probleme evident mai importante.
De fapt, voiam să vă întreb dacă aveți cumva idee pe bază de ce se rotesc tot mereu ăștia și iar ăștia, atît la cluburi cît și la forurile conducătoare. Lămuriți-mă, vă rog, cum mă-sa ajunge un neisprăvit ca Șumudică înapoi la Cluj, după ce tot acolo, ultima dată a antrenat… 2 luni!? Gonit de slab, l-au luat de bun niște turci… care l-au gonit de slab, apoi a mai antrenat vreo 4 luni la niște arabi, care l-au gonit de slab și l-a recuperat acum CFR Cluj, care, desigur, l-a luat de bun!!! Sînt eu tîmpit? Îmi scapă ceva? Cu ce naiba s-or avea la mînă unii pe alții? Sigur nu e vorba de șantaj? Sau de probleme la mansardă?






